Cea mai sexy sportivă din culturismul românesc are un singur vis! „Asta îmi dă energie”. GALERIE FOTO
Ioana Bîrsan (24 de ani, 1,69 metri) este un nume tot mai sonor în culturismul românesc: locul 3 la Campionatul European 2022, locul 2 la Arnold classic, locul 1 Diamond Cup, campioană națională.
Iar drumul nu se oprește aici, vrea să devină și campioană continentală.
Cea mai sexy sportivă din culturismul românesc are un singur vis! „Asta îmi dă energie”. GALERIE FOTO
Este o sportivă cu mare potențial, cei mai mulți o consideră extrem de sexy, dar și un trainer de succes. Obiectivul următor este legat de Campionatul Mondial care va fi la Santa Susanna (Spania).
ProSport: Ce te-a făcut să alegi culturismul? Cum ai ajuns in acest sport?
Ioana Bîrsan: Ce m-a făcut să aleg acest sport a fost curiozitatea de ce pot face cu corpul meu, de ce este capabil, cum îl pot transforma.
Am ajuns în acest sport total la întâmplare la îndemnul altei persoane de a experimenta, după ce am trecut de primul concurs și primul contact cu scena mi-am dat seama ca mi-am găsit locul.
Care sunt cele mai mari performanțe obținute?
Am ajuns până acum sunt locul 3 la Campionatul European 2022, locul 2 la Arnold classic, locul 1 Diamond Cup, campioana națională.
Pasiunile din afara sportului?
Îmi place foarte mult să călătoresc, ador să ies la film, plimbările lungi, fotografia.
Îți place sa inspiri alți copii pe drumul tău?
Da! Îmi place să cred ca am un impact pozitiv asupra copiilor și mi doresc să fiu un exemplu demn de urmat.
Unde te vezi peste 20 de ani?
Probabil în sala de sport. Visez să-mi deschid propriul meu club și sală, să îndemn alți tineri spre ceea ce iubesc eu să fac. Întotdeauna am simțit o chemare spre a lucra cu oamenii, acest lucru îmi dă energie, să pot fi parte la dezvoltarea cuiva, să o văd cum crește pentru mine e o experiență extraordinară.
Ioana Bîrsan a predat și gimnastică ritmică
Care este obiectivul personal acum in culturism pentru viitor?
Obiectivul personal la care tind acum și pentru care muncesc este să devin campioana europeană și mondială.
Dacă n-ai fi ce ești azi, ce meserie ai fi îmbrățișat?
Dacă nu aș fi ce sunt azi probabil aș fi ales meseria de învățătoare, îmi place foarte mult să fiu în preajma copiilor și să simt energia lor. Am predat pe timpul facultății timp de 2 ani gimnastică ritmică fetițelor la palatul copiilor din Cluj, energia pe care o simțeam la ore și entuziasmul ca pot avea un impact asupra dezvoltării lor îmi aducea o mare împlinire.
Ce le transmiți părinților care nu-și duc copiii la sport? Sau ce argumente le-ai da să vină la fitness sau culturism?
Consider ca sportul este un must de care fiecare copil are nevoie în viața lui. Sportul de performanță te ajută să crești într-un anumit fel, te învață ce este disciplina, respectul, colectivul, munca în echipă. Sunt de părere ca acesta nu ar trebui să lipsească din dezvoltarea niciunuia indiferent din ce ramură este aleasă.
Ce am făcut în 2023 la culturism?
Potrivit datelor furnizate de Federaţia Internaţională de Culturism şi Fitness (IFBB), 57 de sportivi români s-au calificat în finale la Mondiale, aducând acasă un număr de 32 de medalii: 14 de aur, 7 de argint şi 11 de bronz.
Echipa României a excelat la toate categoriile competiţionale, obţinând locul 1 la Juniori din 24 de ţări participante şi, totodată, locul 1 la Masters dintr-un total de 50 de ţări. În clasamentul general pe naţiuni, România s-a poziţionat pe locul 3 din 67 de ţări participante.
- Bronz mondial la vârsta de 73 de ani! Povestea polisportivului din Vaslui, acum din Năvodari, care uimește lumea culturismului internațional: „Aș introduce mai multe ore de sport în școală”. INTERVIU
- Cine este Kyros Vassaras din culturism? Face naveta Dublin – București și are o poveste de viață încredibilă după ce a părăsit România acum 25 de ani. „Ca arbitru primești și amenințări cu moartea. 600 de comentarii în care se luau de mama”. SPECIAL