Cel mai mare regret al medaliatei cu bronz de la Mondialele de judo!** Chițu: „Simțeam că pot mai mult”

Andreea Chițu (foto, în albastru) a fost marea surpriză a României la Mondialele de judo de la Paris. Aflată la prima participare la un concurs de anvergură la senioare și luptând în premieră la o altă categorie (-52 kg) față de cea care a consacrat-o la tineret (-57 kg), judoka de 23 ani a punctat decisiv pentru bronzul mondial. Andreea a povestit pentru ProSport cum a trăit prima sa performanță majoră.

Andreea, cum te simți?
Nu-mi vine să cred ce zi am avut! Încă nu realizez ce am făcut, ce înseamnă această medalie, poate mai târziu, când va trece euforia, îmi voi da seama. Sunt fericită și bucuroasă, iar într-un fel simt că toată munca nu a fost în zadar.

Care a fost cel mai greu meci?
Semifinala cu Yuka Nishida. Este chestia aceea când intri, te gândești că este japoneză și e greu de bătut. Am dus bine meciul, însă o singură clipă de neatenție m-a costat. Simțeam că puteam mai mult, dar asta e.

În lupta pentru bronz ai întâlnit favorita publicului…
A fost dificil, simțeam cum fierbe toată sală și tensiunea era imensă, ca un vulcan. M-am gândit că nu am absolut nimic de pierdut, pe saltea suntem doar noi două, nu publicul, și am intrat hotărâtă să mă bat până la capăt.

V-a marcat accidentarea Alinei Dumitru în prima zi?
Normal. Nu e ușor să vezi când una dintre noi pățește ceva, dar se întâmplă și astfel de lucruri. Asta nu ne-a împiedicat ca a doua zi să ne concentrăm pe ce avem de făcut.

Vorbind de accidentări, în sferturi, ai dat rău de tatami cu Laura Gomez…
Am văzut că a ajutat-o doctorul să iasă de pe saltea. E un sport de contact și se mai întâmplă și astfel de lucruri. În astfel de cazuri, mă întreb dacă a pățit ceva, dacă e grav, cum se simte, dar nu mă marchează. Suntem sportive profesioniste și suntem aici să câștigăm.

Arma ta preferată?
Ipponul (râde). E procedeul prin care câștigă un campion, îți dă o satisfacție imensă.

Cum ți-ai descrie stilul de luptă?
Dinamic și tehnic. Îmi place mult lupta din picioare, însă la lupta la sol stau mai slab.

Cum ai sărbătorit?
Deocamdată în niciun fel. Aștept să ajung acasă, ca să pot sărbători cu colegele de la lot și cu cele de la club, cu antrenorii.
De câte ori ai privit medalia?
(râde) Tot timpul. Mai fac câte ceva și mai arunc o privire la ea. Nu o scap din ochi!

În urmă cu două luni, Andreea a trecut de la -57 kg la
-52 kg pentru a avea șanse mai mari de a se califica la JO, la
-57 kg fiind deja o judoka valoroasă, Corina Căprioriu