Cel mai mare turneu de șah, la care participă și campionul mondial Magnus Carlsen, se va disputa, în premieră, pe Internet!

Marele maestru norvegian Magnus Carlsen, campionul mondial en titre la şah, se va înfrunta cu şapte dintre cei mai mari rivali ai săi, timp de două săptămâni, în primul turneu de elită desfăşurat pe internet şi dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari, informează EFE.

Șahul mondial nu se oprește! La Ekaterinburg, în Rusia, un mare turneu va desemna challengerul pentru campionul mondial, norvegianul Magnus Carlsen

Competiţia, derulată pe fondul restricţiilor de deplasare impuse din cauza pandemiei de coronavirus, va purta numele de Magnus Carlsen Invitational şi va debuta pe 18 aprilie, propunându-şi să umple golul produs de recenta întrerupere a Turneului Candidaţilor de la Ekaterinburg (Rusia), care urma să stabilească challanger-ul la titlul mondial.

Toate meciurile pe site-ul chess24.com

Turneul va avea o primă fază cu şapte runde, fiecare întâlnire urmând să cuprindă patru meciuri a câte 15 minute, cu câte 10 secunde pentru fiecare mutare. Primii patru clasaţi se vor califica apoi în Final Four, care va stabili câştigătorul final. Meciurile din cadrul turneului online vor fi transmise live pe site-ul chess24.com, cu comentariu în 9 limbi, scrie Agerpres.

SPECIAL | „Eram arbitrul de rezervă. Dan Petrescu s-a accidentat și așa am arbitrat Steaua – Dinamo, în Ghencea, după ce înainte jucasem 2-3 partide de șah cu Ion Alecsandrescu”. Interviu cu Ion Crăciunescu, de la masa de șah: „I-aș fi obligat pe toți arbitrii să joace bliț”

Numele celorlalţi participanţi nu au fost deocamdată anunţate, însă chess.24.com susţine că cei mai buni şahişti ai lumii şi-au confirmat interesul faţă de acest turneu.

Publicat: 03 04. 2020, 09:17