Cele 80 de pătrățele de pe steagul alb-negru de finiș pot fi cumpărate de fanii Formulei 1. Unde vor merge banii strânși în urma acestei inițiative inedite

Iubitorii Marelui Circ sunt invitaţi să cumpere pătrăţelele individuale de pe steagul alb-negru, care semnalizează finişul curselor, începând cu Marele Premiu al Austriei din 5 iulie, care marchează startul sezonului 2020, pentru colectarea de fonduri în scopuri de caritate.

Fostul pilot de Formula 1, Alex Zanardi, este în continuare în stare gravă! Rămâne în comă indusă și cu respirație asistată

Un pătrățel costă 200 de lire sterline

Organizatorii Formulei 1 au anunţat că 56 de pătrăţele vor fi disponibile pentru fani la fiecare cursă, în care vor fi tipărite numele lor, iar restul de 24 vor fi alocate promotorului curselor, ca parte a iniţiativei #WeRaceAsOne.

Iniţiativa, lansată marţi, are ca ţel combaterea rasismului şi promovarea diversităţii, dar şi susținerea celor afectaţi de pandemia de coronavirus.

Un pătrăţel va costa 200 lire sterline, iar după cursă fanul va primi în schimb caroul său, montat şi înrămat, cu numele său, alături de o imagine a steagului în acţiune şi o hologramă care atestă autenticitatea, scrie Agerpres.

Noua ediţie a Campionatului Mondial de Formula 1 urmează să înceapă în Australia, cu două Mari Premii, programate pe 5 şi 12 iulie, fără spectatori.

Formula 1 şi partenerul său pentru date statistice, Amazon Web Services, au anunţat lansarea a şase noi grafice pentru telespectatori la cursele din acest sezon, întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus. Acestea includ un scor atât al performanţei maşinii, cât şi al abilităţii pilotului, cu compararea vitezelor în timpul calificărilor şi predicţii ale ritmului din timpul cursei.

Publicat: 25 06. 2020, 06:34
Actualizat: 25 06. 2020, 06:37