Cele trei scenarii pentru amânarea Jocurile Olimpice, cu toate implicațiile care derivă din această decizie! Drumul de la întreceri sub amenințarea taifunului, la calificări de la zero pentru o ediție în 2022

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sunt tot mai multe premise ca Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo, programate în perioada 24 iulie – 9 august, să fie amânate din cauza pandemiei de coronavirus. Presiunea pe Comitetul Internațional Olimpic este tot mai mare, Canada a dat startul boicotului, astfel că în următoarele zile, dacă nu chiar zeci de ore am putea asista la o decizie în acest sens. Publicația franceză L’Équipe vehiculează trei scenarii studiate pentru reprogramarea întrecerilor.

Primul scenariu: Jocurile Olimpice se vor desfășura în toamnă

Ar fi cea mai simplă și mai puțin costisitoare opțiune. Prin amânarea Jocurilor Olimpice cu câteva săptămâni, CIO ar putea limita daunele din punct de vedere economic, după cum susține publicația franceză.

Potrivit mai multor economiști niponi, Japonia ar urma să experimenteze o criză financiară la fel de severă ca în 2008 din cauza impactului Covid-19. Veniturile din turism generate de Jocurile Olimpice ar putea compensa parțial scăderea produsului intern brut (PIB). „Pe plan operațional, în Japonia, aceasta nu ar trebui să fie o problemă”, a declarat Pierre-Olivier Beckers, președintele comitetului de coordonare pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Un dezavantaj pentru o reprogramare în această toamnă ar fi vremea. Cele mai mari riscuri sunt legate de taifun. Cel mai bun exemplu este Cupa Mondială de Rugby din toamna trecută, desfășurată în perioada septembrie – noiembrie. În octombrie, câteva jocuri au fost anulate după ce un taifun a lovit Japonia timp de trei zile!

Al doilea scenariu: Jocurile Olimpice se vor desfășura în 2021

Dacă Jocurile sunt amânate cu un an, „puzzle-ul devine mai complicat pentru CIO”, după cum susține L’Équipe. În 2021 sunt programate și Campionatele Mondiale în disciplinele considerate „regine” în cadrul Jocurilor Olimpice, la atletism și natație. Primele sunt programate în perioada 6 – 15 august în Eugene (Statele Unite), iar celelalte sunt programate în perioada 16 iulie – 1 august la Fukuoka (Japonia).

Pe lângă această problemă este una și mai semnificativă, problema calificărilor. 53% dintre sportivi sunt deja calificați la Jocurile Olimpice, dar multe se pot schimba până în vara anului 2021, începând de la formă sportivă, etc.

Pentru organizatorii Jocurilor, așteptarea unui an ar însemna și „înghețarea” unei părți a infrastructurii. La Tokyo, după închiderea Jocurilor Paralimpice din 6 septembrie, în satul olimpic sunt programați să se mute 11.000 de locuitori. O amânare de un an de zile ar avea cu siguranță un cost semnificativ pentru oraș, care va trebui, de asemenea, să renegocieze cu hotelierii noi contracte.

Al treilea scenariu: Jocurile Olimpice se vor desfășura în 2022

CIO ar putea să decidă ca Jocurile de iarnă și cele Jocurile de vară să coincidă din nou, așa cum s-a întâmplat pentru ultima dată în 1992, cu Jocurile din Albertville, urmate apoi cu cele din Barcelona.

Această soluție este văzută și cea mai radicală și i-ar afecta în primul rând pe sportivii aflați pe final de carieră. Mai mult, un decalaj de 2 ani ar trebui să conducă și la noi etape de calificare pentru toți sportivii. Pentru Japonia, constrângerile economice ar fi foarte importante, deoarece ar fi necesar să găsească noi soluții pentru întreaga infrastructură pentru 2 ani. Apoi, comitetul de organizare va trebui să negocieze noi acorduri de contract cu mai mult de 70 de sponsori. Efectul colateral, Paris ar avea doar 2 ani pentru a aduce Jocurile din 2024 în lumina reflectoarelor, după cum a susținut L’Équipe.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×