Chinezii au venit în România pentru galele Superkombat. Întâlnire cu Liviu Dragnea
La nici o lună după semnarea acordului de parteneriat cu Superkombat, oficialii promoției chineze Faith Fight au sosit la București pentru a asista la festivalul Superkombat, programat în acest weekend la Romexpo. Până atunci însă aceștia au fost primiți pentru o întâlnire de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Lansat în 2011, produsul creat de Eduard Irimia are în acest moment expunere pe toate continentele, începând cu acest eveniment și în America de Sud prin intermediul Combate, cel mai cunoscut canal de sporturi de contact. De asemenea, prin intermediul parteneriatului semnat în China, gala de duminică va fi difuzată și pe Qinqhai TV.
De aceea, reprezentanții chinezi au ajuns miercuri noapte la București. Joi dimineață, Eduard Irimia împreună cu aceștia a fost prezent la Palatul Parlamentului, acolo unde delegația a avut o întâlnire cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea. De asemenea, ulterior au avut loc întâlniri cu primarii din Sectoarele 1 și 5, Dan Tudorache, respectiv Daniel Florea.
„Suntem mândri că Superkombat, un produs românesc, promoveaza România la nivel mondial, iar în China cu atât mai mult pentru că e cunoscut faptul că între cele două țări este o prietenie de multă vreme. Invitații noștri sunt și reprezentanții unui fond de investiții și sunt interesați de produsele românești”, a declarat Eduard Irimia, președintele Superkombat.
Festivalul Superkombat va debuta mâine seară la Romexpo, iar sâmbătă și duminică vor avea loc două gale profesioniste transmise la nivel internațional. Luptători de pe 3 continente sunt anunțați în programul celor două evenimente. Prețul unui abonament pentru ambele zile este de 50 de lei.