Al patrulea rege Cadel!** Evans a devenit primul australian care a câștigat Turul Franței
Alberto Contador și Andy Schleck au fost favoriți la câștigarea
Turului Franței în 2011, însă tricoul galben a fost îmbrăcat la
Paris de Cadel Evans. Australianul și-a asigurat victoria în
contratimpul de sâmbătă de la Grenoble, astfel că ieri a adus la
Antipozi primul titlu din istoria Marii Bucle.
Născut de „Ziua Îndrăgostiților”, în 1977, Cadel Evans are origini
galeze după un străbunic, iar numele său a fost purtat de trei regi
din Țara Galilor. Australianul a început să concureze în cursele de
șosea destul de târziu, la 24 de ani, „ucenicia” în ciclism
derulându-se pe teren „accidentat”, la mountain-bike. Până să-și
asculte imnul național pe Champs-élysées, Evans acumulase și câteva
frustrări. Până în 2011, în palmaresul său se regăseau două locuri
secunde în Turul Franței, în 2007 și 2008. La ultimul podium a
ratat tricoul galben pentru 58 de secunde în fața lui Carlos
Sastre, după ce-l purtase pe parcursul a patru etape. „În 2008 am
fost accidentat și stors de energie, în fiecare zi am mers la
limită. Acela a fost cel mai greu Tur al Franței din carieră, din
toate punctele de vedere”, a spus Evans.
Rutierul
complet
Succesul lui Evans are și explicații, victoria nefiind deloc
întâmplătoare sau norocoasă. Specialiștii susțin că australianul a
fost cel mai complet rutier în această ediție, însumând practic
toate calitățile necesare unui mare campion pentru a câștiga Turul
Franței. Cadel a avut inițiativa cursei în momentele importante din
munți și a fost fantastic în etapa contratimp, capitol la care,
spre exemplu, adversarul său din final, Andy Schleck, a fost
deficitar. Apoi, a evitat toate accidentele în care a fost implicat
plutonul, dar l-a prins și pe Alberto Contador complet ieșit din
formă. „Au fost ani întregi de muncă grea, cu multe momente când am
considerat că Turul Franței s-a terminat pentru mine. Mai am nevoie
de o săptămână pentru a realiza ce înseamnă un asemenea succes”, a
declarat Evans.
Și Cavendish a intrat în istorie
Dacă Andy Schleck a încheiat pentru a treia oară consecutiv pe
locul secund în Turul Franței, în schimb, Mark Cavendish a intrat
ieri în istorie ca primul rutier care se impune trei ani la rând în
etapa finală, pe Champs-élysées. Britanicul a adunat cinci victorii
de etapă în actuala ediție a Marii Bucle, ajungând la cota 20 de
succese de când participă, cifră care îl plasează pe locul șase
all-time.
Clasament
general (tricou galben)
1. Cadel Evans (AUS) 86h 12’22”
2. Andy Schleck (LUX) + 1’34”
3. Frank Schleck (LUX) + 2’30”
4. Thomas Voeckler (FRA) + 3’20”
5. Alberto Contador (SPA) + 3’57”
Alte
premii
ª cel mai bun sprinter: Mark Cavendish (GBR)
ª cel mai bun cățărător: Samuel Sanchez (SPA)
ª cel mai bun tânăr ciclist (până în 25 ani): Pierre Roland
(FRA)
ª cea mai bună echipă: Garmin-Cervelo (SUA)
ª cel mai combativ: Jeremy Roy (FRA)