"Il Giro", prima mare competiție ciclistă pe etape din 2009, a devenit peste noapte cel puțin la fel de atractivă precum Turul Franței. Motivul: Lance Armstrong este la start.
Retras din activitate mai bine de trei ani după ce a câștigat de șapte ori consecutiv "Marea Buclă", americanul a șocat în urmă cu câteva luni, când și-a anunțat come-back-ul la cel mai înalt nivel. Atât de mult și-a dorit să concureze din nou, astfel încât Armstrong și-a impus să participe nu numai la Turul Franței, ci și în cel al Italiei. Rutierul din Statele Unite va lua startul pentru prima dată în "Il Giro" și chiar dacă a declarat că scopul lui nu este neapărat adjudecarea tricoului roz, cu siguranță că-și va dori victoria finală. Texanul a venit în Italia și cu o echipă redutabilă, cicliști precum Lepheimer, Popovich sau Horner, care îi pot acorda sprijinul necesar astfel încât el să ajungă în tricoul roz la Roma.
Participarea lui Armstrong a fost pusă însă sub semnul întrebării până acum câteva zile. Fostul septuplu câștigător al Turului Franței a suferit în martie o fractură de claviculă, dar Lance s-a recuperat neașteptat de repede.
"Mă simt puternic, recuperarea a mers foarte bine. Mi-aș dori să fiu printre protagoniștii competiției. Dacă aș fi avut trei săptămâni în plus pentru antrenamente, poate că acum aș fi putut spune altceva", a declarat Armstrong. Printre adversarii americanului la câștigarea "Il Giro" se numără Ivan Basso, Carlos Sastre, Dennis Menchov, Damiano Cunego și chiar coechipierul său, Levi Lepheimer. Turul Italiei este transmis zilnic, începând de azi, de Eurosport. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER