Azi se dispută prima mare etapă din Turul Franței!** Bătălia pentru tricoul galben se dă în Pirinei

Mark Cavendish a făcut hattrick-ul și în actuala ediție a
Turului Franței, după ce s-a impus ieri la sprint, în etapa a 11-a,
disputată între Blaye les Mines și Lavaur (167,5 km). A fost însă
ultima etapă fără ca favoriții la tricoul galben să nu conteze.
Clasamentul general va fi „zguduit” azi de Munții Pirinei.

După 21 de abandonuri, cu accidente care mai de care mai
spectaculoase și mai grave, este impropriu să spui că Turul Franței
începe cu adevărat de azi. Mai ales că unii favoriți la podium au
ieșit deja din cursă. Privind însă spre clasamentul general, etapa
a 12-a reprezintă cu adevărat startul în Marea Buclă, cicliștii
care râvnesc la tricoul galben fiind de acum protagoniștii.

Caravana va intra în Munții Pirinei, etapa Cugnaux – Luz Ardiden
(211 kilometri) având ca reper trei vârfuri istorice. Cicliștii vor
urca până la 2.115 metri pe Tourmalet, cățărare de 17,1 kilometri
pe care probabil se va face o selecție serioasă în rândul
favoriților și care ne va da o primă măsură asupra ciclistului care
poate câștiga Turul. Bătălia pentru tricoul galben se va da însă pe
ultimul vârf al zilei, la Luz Ardiden. Actualul lider, francezul
Voeckler, a spus deja că are șanse minime să se mențină în frunte,
măcar de ziua Franței: „Mă aștept să pierd tricoul galben, va fi
greu să țin ritmul. Contador e favorit în fața tuturor, nu-mi
rămâne decât să aștept și să văd ce se va întâmpla”.

CLASAMENTUL FAVORITILOR

3. Evans
4. F. Schleck + 0’03”
5. A. Schleck + 0’11”
6. Martin + 0’12”
8. Kloden + 0’17”
11. Basso + 1’10”
15. Gesink + 1’35”
16. Contador + 1’41”
20. S. Sanchez + 2’35”

Publicat: 14 07. 2011, 08:51
Actualizat: 14 07. 2011, 08:52