Bucurie de copil. Uran e primul columbian din istorie lider în Giro, după ce și-a spulberat adversarii în contratimp

Rigoberto Uran (Omega Pharma-Quick Step) e noul lider al Giro, după ce s-a impus în etapa a 12-a a Turului Italiei, un contratimp individual de 41,9 kilometri între Barbaresco și Barolo

  • Fostul lider, Cadel Evans, a pierdut 1 minut și 34 de secunde în fața lui Uran, un învingător neașteptat
  • Uran are un avantaj uriaș, de 3 minute și 29 de secunde în fața conaționalului Nairo Quintana
  • Rutierul de la Omega Pharma-Quick Step este primul columbian din istorie care poartă tricoul roz


Uran visează la Trofeo Senza Fine, care răsplătește învingătorul Giro, iar după reușita de la contratimp, columbianul se află mai aproape să-și îndeplinească visul

Cum cei mai buni contratimpiști din lume – Tony Martin și Fabian Cancellara – nu se aflau în Giro, iar parcursul ITT-ului dintre Barbaresco și Barolo nu era deloc unul pentru rouleuri. Astfel că lupta pentru victorie era larg deschisă, mai ales în condițiile în care favoriții erau, teoretic, avantajați și sperau să reducă din handicapul care îi despărțea de Cadel Evans (BMC), liderul clasamentului general și timpul de referință al zilei de azi.

Uran, un specialist în devenire la contratimp

Mulți specialiști îl vedeau pe Evans drept favorit să le ia din nou secunde celorlalți rutieri cu pretenții la clasamentul general. Însă australianul de 37 de ani nu avusese un exercițiu individual foarte bun în Turul Țării Bascilor, acolo unde a pierdut aproape un minut și jumătate în fața lui Alberto Contador. În schimb, marea surpriză putea fi Rigoberto Uran (Omega Pharma-Quick Step), locul secund la general, care venise pe 4 în ITT-ul din Turul Romandiei, la doar 15 secunde de câștigătorul Chris Froome (Sky).


Columbianul a acordat deja primul interviu din postura de lider în clasamentul general din Giro

Iar Uran nu a dezamăgit! Evoluția sa din această iarnă s-a confirmat și în Giro! E drept, nu pe un traseu plat ca în palmă, ci destul de vălurit, care îi avantaja pe cățărători. Însă semnalul de alarmă tras în Romandia de Uran a fost unul pe care nimeni nu l-a luat în seamă. Iar columbianul a devenit primul columbian din istorie care poartă tricoul roz, după ce a terminat cei 41,9 kilometri în 57 de minute și 34 de secunde, cu un minut și 17 secunde mai bine decât Diego Ulissi (Lampre-Merida) și cu 1 minut și 34 de secunde mai bine ca Evans, pulverizând avantajul de 59 de secunde pe care australianul îl avea în fruntea Turului Italiei înainte de etapa a 12-a.

4 rutieri de la Omega Pharma-Quick Step au fost în top 10 în etapa de contratimp (Uran, Poels, Brambilla, De Gendt)


Evans a venit sfârșit de puteri la finalul contratimpului de joi, unde a pierdut tricoul roz

„Nu credeam că voi câștiga vreodată o etapă de contratimp în Turul Italiei”, s-a mirat și Uran după finalul etapei în care și-a spulberat adversarii. Pentru că, de fapt, acesta a fost efectul etapei de azi. Noul lider din clasamentul general are 37 de secunde în fața lui Cadel Evans și 1 minut și 52 de secunde în fața polonezului Rafal Majka (Tinkoff-Saxo)! Și, poate cel mai important, 3 minute și 29 de secunde în fața lui Nairo Quintana (Movistar), considerat principalul favorit la victoria finală înainte de startul Giro. Turul Italiei continuă vineri cu etapa dintre Fossano și Rivarolo Canavese, una în care sprinterii se pot bate la o victorie de etapă, una dintre ultimele șanse înainte ca Giro să intre în munți în weekend.

Publicat: 22 05. 2014, 19:01
Actualizat: 22 05. 2014, 19:02