Câștigă degeaba „Il Giro”? Contador, în pericol de suspendare
Turul Italiei debutează mâine cu un singur mare favorit la
start, Alberto Contador, care va încerca să-și treacă în cont a
doua victorie după cea din 2008.
Participarea spaniolului în „Il Giro” s-ar putea să fie însă
doar formală, dacă Tribunalul Sportiv de Arbitraj îl va suspenda
pentru faptul că a ieșit pozitiv la un test andidoping efectuat în
Turul Franței, în 2010. De fapt, acest caz a făcut înconjurul lumii
în ultimele luni. Depistat pozitiv cu clenbuterol, Contador s-a
apărat, spunând că ar fi fost victima unei contaminări alimentare,
motiv pentru care federația spaniolă a decis să nu-l suspende.
Uniunea Ciclistă a contestat decizia și a făcut apel la TAS, care
va da un verdict până la 1 iulie.
Astfel, triplul câștigător al Turului Franței s-a putut înscrie
în Turul Italiei, dar dacă va fi găsit vinovat de către TAS, va fi
suspendat pentru doi ani, și toate rezultatele obținute îi vor fi
retrase, inclusiv cele din „Il Giro”. Contador a scăpat de asaltul
fraților Schleck în Turul Italiei, aceștia absentând. Nibali, care
a ieșit învingător în Turul Spaniei, Scarponi și Menchov sunt
principalii adversari.
ATLETISM
/ Oprea vs Tamgho la Doha
Triplusaltistul Marian Oprea (28 de ani) participă în această
seară la prima etapă a circuitului Diamond League, care va avea loc
la Doha, în Qatar. „Struțul” se duelează cu francezul Teddy Tamgho,
campionul european indoor de la Paris. Elevul Doinei Anton a sosit
în Qatar după un stagiu de pregătire la Atena.
NATAȚIE / Thorpe
revine în noiembrie
Înotătorul australian Ian Thorpe, cvintuplu campion olimpic, ar
urma să revină în competiție la începutul lunii noiembrie, la etapa
de Cupă Mondială din Singapore. Conform regulamentului FINA, Thorpe
nu poate reveni în concursuri înainte de noiembrie. Antrenorul
Touretski este însă convins că australianul va fi atunci pregătit
de competiție, în perspectiva selecțiilor olimpice din martie
2012.
AUTO /
Qashqai, peste VW Tiguan, Ford Kuga și Toyota
RAV4
Pentru cel de-al patrulea an consecutiv, Nissan Qashqai a
obținut o clasificare fruntașă în unul dintre cele mai exigente
studii de calitate europene. Popularul model a obținut
calificativul „foarte fiabil” din partea renumitei organizații
ADAC, din Germania, cel mai mare club automobilistic din Europa.
Cel mai bine clasat model de marcă japoneză din segmentul său,
Qashqai a fost întrecut doar de mărcile premium germane și a
obținut locul 6 (din 22) în clasa pe care o reprezintă, înaintea
unor rivali importanți, precum VW Tiguan, Ford Kuga și Toyota
RAV4.
HANDBAL /
HCM Constanța, campioană matematic de mâine?
HCM Constanța a surclasat-o cu 39-29 pe Suceava în etapa a 22-a
a Liga Națională și mai are nevoie de un punct pentru a lua și
matematic titlul. „Marinarii” pot celebra al șaselea titlu din
istorie, mâine, la București, în fața Stelei. Alte rezultate din
etapa a 22-a: CSM București – Steaua 30-32, Reșița – Oradea 34-31,
Bacău – Pandurii 32-26, Satu Mare – Dinamo 31-25, Poli – „U” Cluj
23-24, Minaur – Odorhei 21-23.