Rutierul danez Chris Anker Sorensen (Saxo Bank) a fost desemnat cel mai combativ sportiv din Turul Franței 2012, de către un juriu însărcinat cu decernarea trofeului, sâmbătă, la Chartres, informează AFP.
Thomas Voeckler, care a câștigat două etape, Michael Morkov și Luis Leon Sanchez au obținut, de asemenea, voturi.
Sorensen, un exemplu de ambiție pentru ceilalți rutieri, a continuat cursa în ciuda unei accidentări serioase la o mână, ce a necesitat joi seară o intervenție la un spital din Franța.
Chris Anker Sörensen a fost unul dintre cei care au ieșit în evidență în etapele de la La Planche des Belles Filles, Porrentruy, La Toussuire, Pau și Luchon.
În istoria Turului Franței, combativitatea a început să fie rcompensată în 1952. Primul „supercombativ” a fost ales în 1956 – Andre Darrigade.
Anul trecut, premiul i-a revenit francezului Jeremy Roy.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER