Chris Froome, interzis la Turul Franței!

De patru ori câștigător al Turului Franței, Chris Froome (33 de ani) nu va fi lăsat să se înscrie pentru competiția din „Hexagon”, care debutează pe 7 iulie, anunță The Guardian. Decizia a venit în urma scandalului de dopaj în care a fost implicat ciclistul echipei Sky. Francezii își doresc să apere imaginea turului, de aici și decizia drastică.

În decembrie 2017, tot cei de la The Guardian anunțat că Froome a picat un test antidoping. În proba de urină a celui mai bun ciclist al ultimilor ani a fost depistată o cantitate de salbutamol, medicament folosit împotriva astmului, de două ori mai mare decât cea admisă! Echipa Sky va încerca să obțină o decizie favorabilă în zilele următoare, pentru că altfel nu se va putea prezenta în Franța cu cel mai bun ciclist aflat în activitate.

Câștigător de patru ori al Turului Franței și învingător în Turul Spaniei în 2017, liderul echipei Sky folosește de mai mult timp salbutamol, o substanță care-l ajută să țină în frâu problemele provocate de astm. „E cunoscut faptul că sufăr de astm. Știu exact care sunt regulile, folosesc un inhalator pentru a-mi ameliora simptomele și știam că voi fi testat în fiecare zi în care purtam tricoul roșu. Astmul s-a înrăutățit în perioada Vuelta, așa că am urmat sfatul medicului, acela de a crește doza de Salbutamol. Ca de obicei, am făcut totul pentru a mă asigura că nu iau o doză mai mare decât cea permisă. E normal ca UCI (Uniunea Ciclistă Internațională) să examineze rezultatele testelor și, împreună cu echipa, voi da toate informațiile de care este nevoie”, a spus Froome, în momentul în care a izbucnit scandalul.

De departe cel mai bun ciclist al ultimilor ani, Chris Froome se poate lăuda, până la 33 de ani, cu patru Tururi ale Franței câștigate (2013, 2015, 2016, 2017), dar și cu o dublă Turul Franței – Vuelta, reușită în 2017.

Publicat: 01 07. 2018, 14:02
Actualizat: 01 07. 2018, 15:01