CICLISM | Revine Turul României! Care va fi traseul și câți rutieri vor fi la start. Promisiunea lui Carol Eduard Novak și obiectivul pe care și l-a fixat
Sezonul de ciclism bate la ușă, atât pe plan intern, cât și extern, iar președintele federației de ciclism, Carol Eduard Novak, țintește ca de fiecare dată cât mai sus.
Are ca obiectiv personal imediat Campionatul Mondial de paraciclism pe velodrom din Brazilia (22-25 martie), unde se întoarce cu nostalgie și dorință de revanșă după Jocurile Paralimpice de acum doi ani. În privința echipei sale, Team Novak, spune că prin aducerea a trei rutieri valoroși din Ucraina dorește să ridice nivelul cicliștilor autohtoni. Nu în ultimul rând, gandul îi zboară către Turul României, care se reia în anul Centenarului, cu participarea mai multor echipe naționale, dar nu numai, pe un traseu ales strategic!
Carol Eduard Novak, care va împlini 42 de ani în iulie, își continuă cariera personală, deși are „în mâni” – din 2013- și destinul ciclismului românesc. S-a întors dintr-un cantonament de trei săptămâni în Turcia, alaturi de echipa care îi poartă numele, iar în perioada următoare se va pregăti în Italia pentru Campionatul Mondial de paraciclism pe pistă de la Rio de Janeiro (Brazilia), programat între 22 și 25 martie.
„Pas cu pas intru în formă, a fost un volum de muncă foarte mare, iar acum voi face trei săptămâni numai antrenamente specifice pe velodrom. Din Italia o să zbor în Brazilia. Cumva Rio mă cheamă înapoi. Nu a fost în plan acest Campionat Mondial, însă avem sedință la Comisia UCI de Paracycling, unde sunt membru, și am zis să și concurez. Așă că am început pregătirea cu trei luni în urmă și cred că pot să revin pe podium”, este de părere singurul campion paralimpic al României.
Carol Eduard Novak este încrezător și în șansele de reușită în acest sezon ale singurei echipe continentale din țară, Team Novak, care s-a întărit cu trei rutieri ucraineni de top.
„Este o situație de criză în Ucraina și așa am reușit să legitimăm trei sportivi foarte valoroși din acestă țară: Mihai Koronenko care anul trecut a făcut 250 de puncte UCI, pe Oleksandr Prevar, pe Andrii Brataschuk, care și el a făcut peste 100 de puncte UCI. Cred că avem o echipă foarte bună. Ideea este ca sportivii autohtoni să prindă experiență și să ridicăm nivelul de ciclism din România la cel din Ucraina”, spune fondatorul Team Novak. „Obiectivul echipei îl reprezintă cele patru tururi autohtone (n.r. Turul Sibiului, Turul Bihorului, Turul Ținutului Secuiesc și Turul României), dar să nu uităm nici de tururile din jurul țării: Serbia, Ungaria, România, Polonia, Bulgaria. Avem un calendar competițional foarte consistent, cu 60-70 de zile de concurs”, completează Carol Novak.
Președintele FR Ciclism s-a referit și la importanța înscrierii a patru tururi în calendarul internațional din acest an, dar în special la reluarea, după o pauză de cinci ani, a Micii Bucle, al cărei strat se va da pe 18 septembrie, la Alba Iulia. „Turul României revine în Anul Centenarului. Este un tur cu mare tradiție și mă bucură sprijinul Ministerului Tineretului și Sporturtului pentru finanțarea acestei competiții. Vom avea un traseu care va uni regiunile țării: Alba Iulia-Sibiu; Sibiu – Brașov; Brașov – Focșani; Buzău – Târgoviște și ultima etapă în București. Cred că va fi un concurs extrem de binevenit, iar echipele sunt alese astfel încât nivelul să fie cât mai omogen. O să fie echipe continentale, foarte multe naționale și numai câteva de club. Așadar, va fi un pluton de 120-140 de sportivi și dorim ca nivelul să crească de la an la an și, desigur, căt mai mulți cicliști români să poată participa la această competiție”, a concluzionat Carol Eduard Novak.