Cine sunt marii favoriți la câștigarea Il Giro. Alberto Contador și Bradley Wiggins au făcut nominalizările. Startul cursei de ciclism este programat sâmbătă, în Sicilia
Turul Italiei sau Il Giro – denumirea utilizată în lumea ciclismului – pornește la drum sâmbătă cu un contratimp individual de 15 kilometri în Sicilia, la Palermo. Cine sunt marii favoriți la câștigarea Il Giro? Alberto Contador și Bradley Wiggins, doi dintre cei mai mari cicliști ai ultimului deceniu, au analizat pentru Eurosport și au făcut pronosticurile pentru cursa care se va încheia la Milano.
Il Giro este, în mod tradițional, primul Grand Tour al sezonului, doar tot programul din acest an a fost reprogramat din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, cursa vine acum după Turul Franței, iar pe final se va suprapune cu Vuelta.
Alberto Contador și Bradley Wiggins au nominalizat câte trei favoriți la câștigarea Il Giro, iar două nume au fost comune
Alberto Contador, dublu câștigător în „Il Giro”, a considerat că Simon Yates, Jakob Fuglsang și Vicenzo Nibali sunt principalii favoriți pentru a revendica „maglia rosa (n.r. tricoul roz)” la Milano, în data de 25 octombrie, atunci când caravana ciclistă va ajunge la final:
„Participarea din acest an este diferită și o consecință a calendarului nebun pe care îl trăim. Chiar și așa există concurenți de elită precum Simon Yates, Fuglsang sau Nibali. Vincenzo este unul dintre principalii favoriți datorită experienței sale. În cursă mai sunt Miguel Angel Lopez, care și-a revenit după participarea din Turul Franței, sau Geraint Thomas”.
Sir Bradley Wiggins, care va analiza fiecare etapă din Il Giro, și-a spus gândurile în privința favoriților: „Geraint Thomas, Jakob Fuglsang și Vincenzo Nibali. Cred că Miguel Angel Lopez va fi mai mai mult într-o poziție de sprijin pentru Fuglsang. Cred că între Thomas, Fuglsang și Nibali este lupta pentru clasamentul general”.
Rămas în afara Turului Franței pentru că nu a acceptat să fie un „locotenent” pentru Egan Bernal, Geraint Thomas, câștigătorul în Marea Buclă în 2018, are ceva de demonstrat.
„După ce s-a întâmplat în Le Tour, Geraint are ceva de demonstrat. Cred că este unul dintre cei mai tari cicliști din punct de vedere psihic pe care i-am văzut vreodată, nu lasă prea mult să ajungă la el. Cred că Il Giro i se potrivește în acest an. A avut mai mult timp pentru a se pregări pentru această cursă și are mai puțină presiune”, Bradley Wiggins
În ceea ce privește rutierii care ar putea surprinde, Contador a declarat: „Aleksandr Vlasov de la Astana poate face lucruri grozave după ce a terminat Giro di Lombardia pe locul trei. De asemenea, cred că sunt mulți cicliști care pot face surprize anul acesta, deoarece este un Giro deschis în special datorită numărului de curse din calendar din această perioadă, este o adevărată nebunie”.
Trei etape de contratimp în Il Giro, față de una în Turul Franței
În acest an, în Turul Franței a fost inclusă o singură etapă de contratimp individual, una care a decis însă câștigătorul. Tadej Pogacar a recuperat aproape un minut față de Primoz Roglic și a cucerit în premieră tricoul galben. În Turul Italiei sunt trei etape de contratimp, care însumează aproximativ 65 de kilometri. În Tirreno-Adriático, cursa pregătitoare pentru Il Giro, Simon Yates a pierdut 20 de secunde în fața lui Geraint Thomas, în doar 10 kilometri de contracronometru. Contador este însă de părere că muntele este cel care definește Il Giro, iar învingătorul va fi decis aici.
Il Giro a ajuns la ediția cu numărul 103, iar startul a fost programat inițial în Ungaria, la Budapesta. Doar că pandemia de coronavirus a schimbat planurile. Cu excepția unei scurte vizite în Franța, în etapa a 20-a, când caravana va urca pe Col d’Izoard, toată cursa se desfășoară pe teritoriul Italiei.
Pe lângă cele trei zile cu contratimp individual, inclusiv în ultima etapă la Milano, cicliștii vor avea în față 50 de cățărări pe traseu, iar cinci etape se vor termina la altitudine. Prima mare ascensiune este în etapa a 3-a, pe Etna. Dar aceasta este o rundă cotată cu patru stele de organizatori. Maximum de stele, adică cinci, sunt acordate pentru etapele 17 (final la Madonna din Campiglio), 18 (ascensiune pe Stelvio la aproape 2.800 metri altitudine) și 20 (final la Sestriere, dar până acolo vor fi alte două vârfuri cu altitudini de peste 2.300 de metri). Alte cinci runde sunt cotate cu patru stele.
Steven Kruiswijk, Ilnur Zakarin, Wilco Kelderman și Rafal Majka sunt alți cicliști de urmărit în lupta pentru o clasare în top, alături de toți ceilalți rutieri menționați de Alberto Contador și Bradley Wiggins.