„Cum să-l stimez când și eu m-am bătut cu laboratoarele?” Cum e văzut „cazul Armstrong” printre spițele ciclismului de la noi
Lumea ciclismului românesc este mică. Oficial, avem vreo 200 de sportivi legitimați, iar performanțele se măsoară în participări la „Mica Buclă”. La JO 2012 am fost reprezentați de Andrei Nechita, rutier stabilit în Italia, care a abandonat însă după ce a fost prins din urmă cu un tur de plutonul fruntaș. Cu toate acestea, nimeni nu le poate lua cicliștilor români dreptul de a judeca lumea în care trăiesc. Mai ales când îi privește direct. „Ne afectează pe toți ce s-a întâmplat cu Armstrong. A fost o lovitură prea mare pentru ciclism și se repercutează asupra tuturor, din America până în Asia”. Vorbele îi aparțin lui Mircea Romașcanu (59 de ani), cea mai reprezentativă figură a ciclismului românesc. A fost rutier de top, prin anii 70-80, cu victorii în Turul României, rezultate frumoase în „Cursa Păcii” și o participare la JO de la Moscova, din 1980. Acum, este antrenor la CS Otopeni, unde a înființat o secție ce are ambiția de a fi numărul unu în România.
„Dopingul” nostru: glucoză, lămâie, vitamina C
Despre „Cazul Armstrong” vorbește apăsat, judecând pe două direcții, latura sportivă și cea morală. „La ce valoare a fost, cred că avea rezultate și fără dopaj. Nu câștiga șapte Tururi ale Franței, dar tot lua unul-două. Ați văzut, după ce a revenit, fără să mai fi luat ceva, după cum a mărturisit, s-a clasat pe locul trei”, spune fostul dinamovist.
Și pe vremea lui existau medicamente dubioase, dar nu s-a gândit niciun moment la ele. „Glucoză, lămâie și vitamina C, cu astea ne ajutam. În rest, diferența se făcea prin materialul uman. Dacă mă dopam, eram și eu mai sus, dar, sincer, nu-mi pare rău”, mărturisește cel care a fost solicitat să facă parte din echipa marelui campion francez Bernard Hinault (de cinci ori câștigător al Turului Franței, între 1978 și 1985). Comuniștii nu l-au lăsat să plece și a rămas să se antreneze în țară, fără echipamente speciale, fără condiții. Cum rezista iarna, când ieșea pe șosea la minus cinci-șase grade Celsius? „Ne protejam zonele intime cu ziare băgate în pantaloni sau cu o blăniță de iepure”.
„Oare știe câți sportivi a distrus?”
Romașcanu se aprinde când atinge aspectul moral al problemei: „Cum să-l compătimesc sau să-l stimez, când și eu am m-am bătut cu laboratoarele? La Olimpiada din 1980 am evadat într-un grup restrâns și am fost la câțiva kilometri de medalie. Eram în cea mai bună formă a carierei, dar n-am rezistat la ritmul impus. Ce au avut rușii sau nemții în plus? E lesne de ghicit… Știe arogantul de Armstrong pe câți sportivi a distrus? Câți sportivi nu au putut să-și împlinească un vis din cauza lui? Merită tot ce i se întâmplă”.
Romașcanu încearcă să facă minuni la Otopeni. Cu ajutorul primarului Silviu Gheorghe, el speră să învie un sport care are interzis pe DN1. Da, cicliștii sunt amendați de poliția rutieră dacă se antrenează pe șoseaua București – Ploiești! Fostul sportiv râde amar când vorbește de milioanele de dolari învârtite de Lance și echipa sa: el are un buget de 100.000 de euro pe an! Uneori, dopingul e un lux prea mare.
Înainte de 1989, existau cicliști, dar nu aveam biciclete. Acum este invers. Un ciclist se formează în 8-10 ani
Mircea Romașcanu, fost campion al României la ciclism