Cum să ucizi un Tur în șase kilometri! Împăratul Le Tour, Chris Froome, și-a spulberat adversarii în prima etapă montană, câștigând chiar de Ziua Franței. Liderul i-a luat peste un minut lui Quintana și trei minute lui Contador

Chris Froome (Sky) a câștigat prima etapă montană din Turul Franței, cu final pe La-Pierre-Saint-Martin, reușind să ucidă competiția de la prima cățărare de categorie specială. Britanicul de 30 de ani, născut în Kenya, a câștigat a doua etapă din carieră de Ziua Franței, la doi ani distanță față de prima, după ce s-a impus cu un minut și trei secunde în fața lui Nairo Quintana (Movistar), principalul său rival. Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) a pierdut trei minute, în timp ce Vincenzo Nibali (Astana) a făcut implozie și a pierdut nu mai puțin de patru minute și jumătate

  • Sky a făcut „dubla” în etapă, după ce Richie Porte l-a învins într-un sprint de final pe Nairo Quintana, luând-i rutierului de la Movistar două secunde de bonfiicație. Columbianul a urcat pe locul doi la general
  • Echipa britanică a venit cu trei rutieri – Froome, Porte și Thomas – în primii șase rutieri într-o etapă cu o ascensiune criminală
  • Contador a demonstrat oboseala acumulată în Giro, în momentul în care nu a mai putut rezista pe cățărare și a pierdut trei minute în fața lui Froome
  • În clasamentul general, Froome are 2 minute și 52 de secunde față de van Garderen, trei minute și 9 secunde în fața lui Quintana, în timp ce Alberto Contador e pe locul 6, la peste 4 minute. Nibali a coborât pe locul 10!

O zi de pauză după una dintre cele mai grele săptămâni „de plat” din istoria Turului Franței era exact ceea ce le trebuia rutierilor. Doar că unii n-au avut liniște: Ivan Basso (Tinkoff-Saxo) a fost nevoit să se retragă din competiție, după un diagnostic dur: cancer testicular. Cu șanse mari de vindecare, însă, potrivit doctorilor echipei ruse. Însă pentru Alberto Contador, unul dintre favoriți, plecarea lui Basso a fost o mică lovitură. Cu lacrimi în ochi, Contador a deplâns soarta colegului său, pe care nu se mai putea baza. Liniște n-a fost nici la Sky, unde directorul Sir David Brailsford a anunțat hackuirea unei baze de date cu fișiere individuale ale rutierilor, inclusiv a lui Chris Froome, date care ar duce cu gândul la dopaj în cazul tricoului galben. Cert era, doar, la prima vedere, că organizatorii au dozat intrarea în Pirinei: nu au aruncat pe traseu decât trei cățărări de categoria a patra, doar finalul fiind extrem de dificil: o premieră în Le Tour. La-Pierre-Saint-Martin era o cățărare lungă, de 15,7 kilometri, cu pantă medie de 7,4%, dar care alterna porțiunile dificile din start, de 10,3%-10,8% cu pante mai mici, de sub 5%, spre final, ultimul kick venind chiar la ultima bornă, de 7,1%. Așadar, o ascensiune în care se puteau crea diferențe, dar care le permitea și întârziaților să revină.

Francezii, absenți din evadare de 14 iulie

De zece ani nu mai câștigase un francez de 14 iulie, ziua națională a Franței. Ultimul rutier fusese David Moncoutie, tot într-o etapă muntoasă, în 2005, cu final la Digne-les-Bains. De atunci, au câștigat nemți – Greipel sau Gerdemann – britanici – Cavendish – sau iberici – Sami Sanchez și Juan Jose Cobo Acebo. Iar în ultimii doi ani, etapa disputată de ziua națională a Franței devenise un barometru pentru a stabili câștigătorul competiției, fiind cucerită de Froome și, apoi, de Vincenzo Nibali. Și nici azi francezii nu s-au înghesuit! Două dintre cele mai mici echipe din pluton – ambele franțuzești – și-au trimis rutieri în față. Dar soarta lui Pierrick Fedrigo (Bretagne-Seche) și a lui Kenneth van Bilsen (Cofidis) părea decisă deja de la start, chiar dacă s-au detașat și la 14 minute de pluton: o luptă a favoriților pe cățărarea finală, după ce Movistar a preluat controlul plutonului și a început să tragă tare la trenă. Iar ghinionul francezilor a continuat și în timpul etapei, după ce una dintre marile speranțe la clasamentul general, Warren Barguil (Giant-Alpecin), aflat la două minute și 40 de secunde în spatele lui Froome, a căzut și s-a rănit la cot, spate și genunchi. 

După cinci kilometri, Nibali, Pinot, Bardet și Peraud au făcut implozie

Însă plutonul le-a vândut speranțe deșarte lui Fedrigo și van Bilsen. Odată cu trecerea lui Movistar la trenă, semn al intențiilor serioase ale lui Quintana, avansul a scăzut, iar distanța la intrarea pe ascensiunea finală era de doar trei minute. Așadar, o bătălie epică între favoriți era concluzia etapei! Iar speranțele francezilor s-au spulberat chiar după primii kilometri! Mai întâi Romain Bardet (AG2R-La Mondiale), apoi Thibaut Pinot (FDJ) și Jean Christophe Peraud (AG2R-La Mondiale), trei dintre primii cinci rutieri din ediția trecută, au cedat pe trena lui Movistar după doar trei kilometri de cățărare, unii dintre cei mai grei. Dar și mai surprinzătoare a fost implozia lui Vincenzo Nibali (Astana). Campionul Italiei, care a părut slăbit încă din prima săptămână, a pierdut contactul cu grupul favoriților când mai erau încă zece kilometri până la final!

Cum a ucis Froome Turul

Și după nici un kilometru, un alt favorit, Purito Rodriguez (Katiușa), a pierdut contactul cu plutonul, în timp ce în față, Robert Gesink (LottoNL-Jumbo) și Rafael Valls (Lampre-Merida) aveau un avans de aproape jumătate de minut. Dar ibericul n-a rezistat prea mult, în timp ce un atac al lui Alejandro Valverde (Movistar), care pregătea terenul pentru Quintana, a fost anihilat imediat. Surpriza imensă a venit, însă, cu șapte kilometri înainte de final! O accelerare pe trenă a lui Richie Porte l-a lăsat mult în spate pe Alberto Contador (Tinkoff-Saxo), în timp ce în frunte au mai rămas Porte, Froome și Quintana! 

BOOM! De aici, n-a fost decât cursa lui Froome! Un atac devastator al britanicului a rupt total plutonul, lăsându-l în spate mult și pe Quintana. Iar în doar șase kilometri, britanicul de la Sky a ucis Turul, îndreptându-se către a doua victorie în trei ani în Marea Buclă. Iar vorbele managerului lui Sky, David Brailsford, care a spus că vor începe acuze de dopaj îndreptate către Froome, au părut rupte parcă din catrenele lui Nostradamus. La final, Froome a pus . Iar clasamentul general a fost zguduit: tricoul galben s-a detașat clar la general, având 2 minute și 52 de secunde în fața locului secund, Tejay van Garderen și peste 3 minute în fața lui Quintana. Și întrebarea lui David Walsh, unul dintre jurnaliștii care l-au demascat pe Lance Armstrong, le va răsuna, cu siguranță, aproape un an organizatorilor Turului: „Dacă voiați suspans, de ce ați pus cea mai grea cățărăre a competiției în prima etapă de munte?”.

Publicat: 14 07. 2015, 18:09
Actualizat: 15 07. 2015, 13:01