Danilo Di Luca riscă suspendarea pe viață pentru dopaj

Comisia Antidoping a Comitetului Olimpic Italian (CONI) a cerut, luni, suspendarea pe viață a ciclistului Danilo Di Luca, depistat pozitiv cu EPO în aprilie.

Di Luca, în vârstă de 37 de ani, a fost depistat pozitiv cu EPO în 29 aprilie, la un test efectuat în afara compețiilor și a fost suspendat provizoriu.

CONI a precizat într-un comunicat că rutierul italian se află la a doua abatere de la regulile antidoping ale Agenției Mondiale și de aceea a cerut suspendarea pe viață a acestuia.

Danilo Di Luca a fost deja sancționat de două ori, în 2007, anul în care a câștigat Turul Italiei, pentru implicarea în ancheta „Oil for drugs”, fiind suspendat trei luni, precum și în 2009, după ce a fost depistat pozitiv cu EPO și suspendat pentru un an.

Publicat: 14 10. 2013, 20:58
Actualizat: 14 10. 2013, 20:59