Dario Frigo, trei luni de închisoare cu suspendare

Rutierul italian Dario Frigo, arestat în iulie 2005, la Courcheval, pentru un caz privind substanțe dopante, a fost condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare, de Curtea de Apel din Chambery, informează MEDIAFAX.

Curtea a decis, de asemenea, ca soția sportivului, Susanna, să fie condamnată la trei luni de închisoare cu suspendare. Avocatul general al Curții de Apel din Chambery solicitase o condamnare la un an de închisoare cu suspendare pentru Dario Frigo. Curtea a respins, însă, solicitarea avocatului general de a i se plăti Federației Franceze de Ciclism daune de un euro, sumă simbolică.

În prima instanță, în septembrie 2008, Dario Frigo și soția lui au fost condamnați de către Tribunalul Penal din Albertville la șase luni de închisoare cu suspendare fiecare și la plata unei amenzi de 8.757 de euro. Soții Frigo au înaintat recurs împotriva acestei decizii.

La audieri, Dario Frigo nu a negat acuzațiile, dar a explicat că a fost "victima sistemului" și a denunțat "un dopaj organizat în sânul echipei (n.r. Fassa Bortolo)".

La 11 iulie 2005, Susanna Frigo a fost reținută de vameși pe autostrada A43, pentru că transporta în mașină produse dopante. Dario Frigo a fost ridicat din camera sa de hotel de la Courchevel, a doua zi, înainte de cea de-a 11-a etapă a Turului Franței.

MEDIAFAX

Publicat: 24 04. 2009, 16:13
Actualizat: 24 04. 2009, 16:17