Cu o săptămână înainte ca organizatorii să anunțe traseul Turului Franței 2016, ziarul La Provence a anunțat în excusivitate faptul că de Ziua Bastiliei, pe 14 iulie, caravana va ajunge pe Mont Ventoux.
20 octombrie e ziua pe care toți pasionații de ciclism din întreaga lume o așteaptă, chiar dacă sezonul pentru anul în curs s-a încheiat odată cu Paris Tours (cursă câștigată ieri de Trentin) și cu prima ediție a Turului Abu-Dhabi (generalul adjudecat de Chaves, ultima etapă, a 4-a, câștigată de Viviani, după o luptă strânsă cu Sagan). Asta pentru că ASO va dezvălui traseul ediției de anul viitor din Le Tour, cea mai importantă cursă pe etape din lume.
Dacă informațiile despre Giro, de exemplu, „transpiră”, existând mai multe surse înainte de Lombardia care să susțină că în 2016 vom avea de-a face cu trei contratimpuri individuale (lucru confirmat apoi, oficial), în ceea ce privește Marea Buclă lucrurile sunt mult mai puțin transparente.
Totuși, sursa citată notează faptul că deține indicii clare conform cărora de ziua Franței, în 2016, finalul etapei va fi pe legendarul Mont Ventoux. Etapa respectivă va pleca din Montpellier, iar urcarea pe cunoscutul vârf (care va fi și finalul rundei) se va face, ca de obicei, dinspre Bedoin. Ar fi pentru a 10-a oară când celebra cățărare va figura în Le Tour drept final de etapă, ultima oară când s-a întâmplat acest lucru fiind în 2013: atunci Froome a decolat, lăsându-i fără replică pe Contador și Quintana.
De notat faptul că inițial se discutase despre un contratimp individual pe Mont Ventoux, ceea ce ar fi făcut totul și mai spectaculos, dar în final s-a renunțat la idee, probabil și pentru a le oferi francezilor mai multe șanse la victorie: Pinot, Bardet, Barguil sau Rolland se pot bucura de ceva libertate, în condițiile în care turul nu va fi ajuns la momentul respectiv decât la jumătate.
Altfel, de notat faptul că Turul Franței va pleca la drum în 2 iulie, din Mont-Saint-Michel, urmând ca primele etape să se desfășoare în Normandia.
Aproape 22 de kilometri cu o pantă medie de 7,5% fac din Mont Ventoux una dintre cele mai greu de cucerit cățărări din plutonul profesionist
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER