Sprinterul german Marcel Kittel (Argos-Shimano) s-a impus în etapa a zecea a Turului Frnaței dintre Saint-Gildas-des-Bois și Saint-Malo (197 km), în fața lui Andre Greipel (Lotto-Belisol) și Mark Cavendish (Omega Pharma-Quick Step)
*Kittel a reușit a doua victorie de etapă în Marea Buclă, după cea din prima manșă a acestui Tur *Cavendish a provocat o căzătură în ultimele sute de metri, ciocnindu-se de Tom Veelers (Argos-Shimano) *Mâine are loc contratimpul de la Mont-Saint-Michel, de 32 de kilometri
Etapa de azi a fost una liniștită, rutierii forțând doar în ultima parte a traseului
Două etape în Pirinei și una de pauză au fost un adevărat chin pentru sprinteri, care nu se mai bătuseră pentru o victorie de etapă de mai bine de o săptămână. Cavendish, Greipel, Kittel sau Sagan erau însă mari favoriți pentru manșa de azi, una aproape plată ca în palmă, în care singura problemă pentru sprinteri era o cățărare de categoria a patra, care venea la 50 de kilometri de final. Practic, nicio evadare nu avea șanse în fața unui pluton odihnit, gata să le facă pe plac celor mai rapizi rutieri.
Cinci evadați cu șanse minime
Evident, favoriții urmau să lase o evadare să plece din pluton încă din primii kilometri, pentru a-și seta un reper pentru finalul de etapă. Iar după doar câteva sute de metri, evadarea s-a format. Luis Angel Mate (Cofidis), Juan Jose Oroz (Euskaltel-Euskadi), Lieuwe Westra (Vacansoleil-DCM), Julien Simon (Sojasun) și Jerome Cousin (Europcar) au plecat din pluton, dar nu au fost lăsați să își creeze un avantaj mai mare de cinci minute! Fără ca vreunul să fie periculos pentru ierarhia generală, controlată de britanicul Chris Froome (Sky), plutonul condus de Lotto-Belisol, Argos-Shimano și Omega Pharma-Quick Step nu i-a lăsat pe cei cinci să se distanțeze prea mult. Iar diferența nu le-a permis acestora să spere nici măcar un minut la victoria de etapă!
Kittel a surprins întregul pluton cu victoria de azi
Kittel l-a bătut pe Greipel pe ultimii metri
Cei cinci fugari au fost prinși cu zece kilometri înainte de final, iar sprintul putea să înceapă! Imediat, Lotto-Belisol, Argos-Shimano și Omega Pharma-Quick Step au încercat să stea cât mai în față. Normal, între rutierii celor trei echipe au existat coate pentru o poziție cât mai în față, însă nicio căzătură nu a avut loc până în ultimele sute de metri. Atunci, lansatorul lui Kittel, Tom Veelers, s-a dat la o parte și a fost lovit ușor de Cavendish. Olandezul a căzut după contactul cu sprinterul britanic, însă Kittel nu a avut nicio problemă! A profitat de neatenția lui Greipel și l-a învins pe conaționalul său cu doar câțiva metri rămași! A fost al doilea succes de etapă pentru Kittel, după cel înregistrat în prima etapă, în timp ce Cavendish ar putea fi declasat din cauza contactului cu Veelers. În schimb, în clasamentul general nu a existat nicio schimbare, etapa fiind mult prea ușoară, în ciuda faptului că Saxo-Tinkoff a încercat să rupă plutonul în ultimii 20 de kilometri.
Just seen the sprint. I believe I didn’t move line. I’m actually coming past Veelers & we touch elbows when he moves. Anyway, hope he’s ok. — Mark Cavendish (@MarkCavendish) July 9, 2013
Just seen the sprint. I believe I didn’t move line. I’m actually coming past Veelers & we touch elbows when he moves. Anyway, hope he’s ok.
— Mark Cavendish (@MarkCavendish) July 9, 2013
Clasament etapă:
Clasament general:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER