„Dublă” pentru Mezgec. Slovenul domină Turul Cataluniei înainte de munți
Slovenul Luka Mezgec (Giant-Shimano) a câștigat a doua etapă a Turului Cataluniei, a doua victorie din tot atâtea etape în competiție pentru al treilea cel mai bun sprinter al echipei olandeze
- Mâine urmează prima etapă de munte din această ediție a Turului Cataluniei, cu final în ascensiune de categoria 1
Plutonul nu s-a grăbit în această etapă din Turul Cataluniei
Proiectul echipei Giant-Shimano are o direcție clară: o investiție cât mai serioasă în tineri rutieri precum Marcel Kittel, John Degenkolb, Warren Barguil sau Tobias Ludvigsson. Însă cei patru rutieri mai sus amintiți sunt doar vârful icebergului. În lotul formației olandeze există și alți tineri talentați, precum Luka Mezgec. Slovenul de 25 de ani a „explodat” în ultima săptămână, reușind două victorii importante, una în Clasica Handzame, iar cealaltă în prima etapă a Turului Cataluniei. Azi, în manșa a doua a competiției catalane, dintre Mataro și Girona, în lungime de 168 de kilometri, Mezgec a reușit „dubla”, impunându-se tot cu o lungime de bicicletă în fața lui Roberto Ferrari (Lampre-Merida) și a lui Daniele Ratto (Cannondale).
Mezgec a fost cel mai rapid rutier din primele două etape ale Turului Cataluniei
A fost o manșă în care cicliștii au fost din nou bătuți de o ploaie puternică, iar ritmul plutonului nu a fost unul ridicat. Astfel că o evadare de șase oameni – Maxim Belkov (Katusha), Michel Koch (Cannondale), Thomas Voeckler (Europcar), Tomasz Marczynski (CCC Polsat Polkowice), Marek Rutkiewicz (CCC Polsat Polkowice) și Jérôme Baugnies (Wanty – Groupe Gobert) au plecat din pluton, însă nu au fost lăsați să se distanțeze la mai mult de trei minute pe cele două ascensiuni ale zilei, una de categorie a doua, cealaltă de categorie a treia. Totuși, Voeckler a păstrat încă 20 de secunde cu doi kilometri înainte de final. dar trena impusă de pluton a rezolvat problema! Iar Mezgec a dominat din nou sprintul, mai ales că principalul său rival, Leigh Howard (Orica-GreenEdge) nu a mai avut suflu și a cedat în final. Slovenul rămâne lider în clasamentul general, însă mâine urmează etapa dintre Banyoles și La Molina, cu final pe ascensiune de categoria 1, la 1725 de metri, prima bătălie din acest an dintre Froome și Contador.