E de rău! Contador a ieșit a doua oară pozitiv
Ipoteza vehiculată în urmă cu o săptămână de ziariștii de la
L’Equipe, în ceea ce privește o posibilă transfuzie de sânge făcută
de Alberto Contador, a fost confirmată ieri de publicația New York
Times. Metoda folosită la control nu este însă omologată,
rezultatele putând fi contestate.
Jurnaliștii americani au dezvăluit că un al doilea test
antidoping făcut de Alberto Contador, pe 20 iulie, cu o zi înaintea
celui ce a relevat prezența clenbuterolului, a ieșit de asemenea
pozitiv. Substanța descoperită este plastifiantul care se regăsește
în componența materialului din care se fabrică pungile de plastic
și a cărui prezență în urina unui sportiv poate însemna o posibilă
transfuzie sanguină. O sursă apropiată anchetatorilor a declarat
pentru publicația din SUA că cel puțin una dintre probele de urină
recoltate de la rutierul iberic a relevat un nivel de plastifiant
de opt ori mai mare decât valoarea minimă care semnalează un caz de
dopaj.
Triplul câștigător al Turului Franței a fost suspendat provizoriu
de Uniunea Ciclistă Internațională, după ce a picat controlul
doping de pe 21 iulie, din a doua zi de pauză a Marii Bucle, fiind
depistat cu clenbuterol. Spaniolul s-a apărat spunând că este
victima unei contaminări alimentare, după ce a mâncat carne, în
componența căreia s-ar fi găsit clenbuterolul, substanță folosită
la tratarea animalelor.
Sunt vorbe în vânt, o invenție! Este deranjant pentru Alberto să se
apere pentru o infracțiune pe care nu a comis-o
Fran Contador, fratele și agentul lui Alberto
Dacă un sportiv are un nivel foarte ridicat de plastifianți în
urină, îi va fi greu să explice cum s-a întâmplat fără să se
dopeze
Francesco Botre, șeful laboratorului WADA Roma