Eduard Grosu va participa în Giro d’Italia pentru al doilea an consecutiv
Ciclistul Eduard Grosu, component al echipei Nippo-Vini Fantini, va fi singurul român care va lua startul în Giro d’Italia, pe 6 mai, notează DigiSport.
Edi Grosu are obiective mari pentru a doua oară când concurează în Giro: o victorie de etapă. În ediția de anul trecut, la debutul în Giro, rutierul român a obținut locul 5 în etapa a 13-a.
Lucrurile vor fi mult mai dificile pe șosea, unde Grosu se va lupta pentru victorie cu cei mai bun sprinteri din lume. Marcel Kittel (Etixx) este cel mai în formă sprinter care va lua startul în primul mare tur al sezonului, iar germanul nu este singurul adversar redutabil pentru ciclistul român. Andre Greipel (Lotto Soudal) se va folosi de experiența pe care o are să câștige cât mai multe etape în Giro, de asemenea, Elia Viviani (Sky) este un ciclist rapid care va conta în lupta pentru podium în etapele de plat.
Grosu este unul dintre favoriți de rang secund în ceea ce privește etapele care se vor încheia la sprint. Alți sprinteri care se vor regăsi în primii zece în etapele rezervate sprinterilor sunt: Arnaud Demare (FDJ), Giacomo Nizzolo (Trek), Sacha Modolo (Lampre) și Caleb Ewan (Orica).
Ciclistul român va avea șapte etape la dispoziție să-și arate calitățile. În aceste șapte etape, tânărul Grosu va fi ajutat și de experimentatul Grega Bole.
Sezonul lui Eduard Grosu a debutat cu două rezultate bune în Turul San Luis (locul 4 în etapa a doua și locul 6 în etapa cincia), apoi Grosu a avut probleme medicale în cursele pe pavate din Belgia, dar a revenit într-o formă bună la jumătatea lunii martie. Astfel, el s-a clasat pe 9 în Nokere Koerse și pe 11 în Handzame Classic.
Până la Giro, rutierul din România are timp să ajungă la cea mai bună formă pentru că va concura în Turul Turciei (24 aprilie-1 mai).
Din păcate, celălalt român care putea participa în Giro, Serghei Țvetcov (Androni), nu va lua startul deoarece echipa sa nu a fost invitată în acest an.