Eduard Novak are planuri mari și pentru Jocurile Paralimpice de la Paris! Deși se apropie de 50 de ani, ministrul Tineretului și Sportului se gândește la o performanță remarcabilă.
Invitat la ProSport Live, Novak a mărturisit ce i-a lipsit să ia aurul la Tokyo și a subliniat cum a izbutit să revină spectaculos pentru Jocurile Paralimpice din acest an.
Ciclistul român Eduard Novak a cucerit medalia de argint în proba de urmărire individuală pe 4.000 metri (categoria C4), vineri, 27 august, pe Velodromil Izu.
Medalia de argint de la Tokyo reprezintă „aurul alb” pentru Novak. Acesta n-are de gând să se retragă și promite să facă senzație și la Paris.
„Ce mi-a lipsit să iau aurul? În primul rând, după ce am câștigat la Londra în 2012 am preluat Federația de Ciclism. Am făcut câteva proiecte importante. În 2014, n-am mai reușit să urc pe podium, până în 2019. M-am ambiționat și am zis că trebuie să mă reîntorc pe podium. Am schimbat câteva lucruri esențiale. Pentru mine acest argint reprezintă aurul alb. Chiar dacă luam bronzul eram la fel de fericit. Scopul meu a fost să iau aurul.
Știam cine era cel mai bun din acea categorie și am acceptat asta. Pe la 35-40 de ani se retrag cicliștii. Eu am depășit cu mult. Sunt ultimul. Mă gândesc că mai sunt 3 ani până la Paris și cred că, dacă m-aș pregăti doar pentru proba de 4 kilometri velodrom, aș avea șanse să iau medalie. Deocamdată, sunt cu munca de la minister”, a spus Eduard Novak, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER