Efect de domino!** Armstrong vrea să dezvăluie caracatița dopajului în ciclism!
Lance Armstrong a acordat ieri seară interviul de 90 de minute lui Oprah Winfrey, programat să fie difuzat joi, iar presa americană a aflat deja ceea ce ciclistul a spus. Conform „New York Times”, fostul ciclist american, septuplu câștigător al Turului Franței între 1999 și 2005, ar fi mărturisit că s-a dopat, fără ca sursele cotidianului să intre prea mult în detalii specifice privind confesiunea lui Armstrong.
În interviul care va fi difuzat vineri dimineața în România, Armstrong a mărturisit că a folosit produse dopante
Armstrong ar urma să depună mărturie împotriva câtorva persoane importante din UCI
Conform „New York Times”, fostul ciclist va plăti câteva milioane de dolari Poștei americane, care a sponsorizat echipa la care a rulat Armstrong timp de șase ani
Ziua de ieri a fost una dintre cele mai dificile pentru Lance Armstrong. Fostul ciclist al echipelor US Postal și Discovery Channel, care a câștigat de șapte ori la rând Turul Franței și a învins cancerul, a mărturisit public pentru prima dată în viață că s-a dopat. Mai întâi, texanul a mers la fundația de lupta împotriva cancerului pe care a înființat-o în 1997, LIVESTRONG, și a recunoscut în fața staff-ului său, circa 100 de persoane, că s-a dopat. „A fost o zi emoționantă în care mulți au plâns”, a spus o sursă pentru „USA Today”. Imediat după confesiunea privată, Armstrong s-a îndreptat către un hotel din Austin, pentru a filma interviul cu Oprah.
Armstrong s-a săturat să mai mintă
Zvonurile că Armstrong vrea să recunoască public că a greșit au apărut încă de la stabilirea interviului, în urmă cu mai bine de o săptămână. Iar acestea s-au intensificat după ce Lance a recunoscut pentru Associated Press că discuția sa cu Oprah care va fi difuzată în direct vineri dimineața, de la ora 04:00, pe postul de televiziune al lui Oprah și pe site-ul Oprah.com, nu va fi regizată. „Nu voi minți, indiferent de întrebări”, a spus Armstrong sâmbătă. După ce a acordat interviul, presa americană a început să scrie că fostul ciclist american, un adevărat erou peste Ocean înainte ca acest scandal de dopaj să înceapă, ar fi recunoscut că s-a dopat. Conform „New York Times”, detaliile nu sunt încă clare, întrucât sursele nu au dorit să compromită întregul interviu, însă texanul a mărturisit că s-a dopat și a declarat că e gata să depună mărturie împotriva „unor persoane importante din ciclismul mondial”. O decizie care ar putea zgudui din nou ciclismul, după ce Agenția Americană Anti-Doping a publicat în august un dosar de peste 1.000 de pagini în care descria cultura dopajului la echipele US Postal și Discovery Channel, unde Armstrong a fost lider între 1998 și 2005.
Vrea să îi înfunde pe oficialii UCI
Surse apropiate lui Armstrong au declarat pentru „New York Times” că texanul e gata să depună mărturie împotriva unor persoane importante din fruntea Uniunii Cicliste Internaționale (UCI). Deși numele nu au fost rostite, e ușor de dedus că acestea ar putea fi Hein Verbruggen (fostul președinte) și Pat McQuaid (actualul șef al UCI). Atât USADA, cât și alți martori au spus că șefii UCI, cărora Armstrong le-ar fi făcut o donație de 100.000 de dolari în 2004, au ascuns un eșantion pozitiv al texanului din Turul Elveției din 2001. De asemenea, fostul ciclist ar urma să depună mărturie într-un proces federal privind dopajul la echipa US Postal Service, un caz urmărit cu interes de justiția americană, având în vedere că echipa a fost finanțată din bani publici, de Poșta din Statele Unite. Însă spre deosebire de foștii săi colegi, printre care se numără Floyd Landis, Tyler Hamilton sau Frankie Andreu, Armstrong nu vrea să dea detalii privind implicarea acestora în dopaj, deși toți au recunoscut că au folosit astfel de produse cot la cot cu septuplul câștigător al Turului Franței.
Va plăti milioane bune Poștei americane
De ce recunoaște abia acum Armstrong totul? În primul rând, el vrea să restaureze încredere în fundația LIVESTRONG, una dintre cele mai aprige luptătoare împotriva cancerului din Statele Unite. În plus, fostul ciclist dorește ca suspendarea sa din toate sporturile olimpice, impusă de USADA după ce a întocmit dosarul respectiv din august să fie ridicată, pentru a concura în probele de triatlon. Totodată, pentru a-și curăța numele, Armstrong e gata să plătească o sumă importantă, de câteva milioane de dolari, către Poșta americană, care a fost prejudiciată din cauza folosirii produselor dopante.
Tururile Franței pe care Armstrong le-a câștigat între 1999 și 2005 nu au fost trecute în contul niciunui rutier, întrucât majoritatea celor aflați în Top 10 folosiseră produse dopante