Slovenul Luka Mezgec (Giant-Shimano) a câștigat luni prima etapă din ediția 2014 a Turului Cataluniei, învingându-i la sprint pe australianul Leigh Howard (Orica-GreenEdge) și pe francezul Julian Alaphillipe (Omega Pharma-Quick Step)
Mezgec a reușit să se impună în fața lui Howard și a lui Alaphilippe
Mai sunt aproape trei luni și jumătate până la startul Turului Franței și a venit, în sfârșit, momentul în care marii favoriți, Chris Froome (Sky) și Alberto Contador (Tinkoff-Saxo) se întâlnesc pe șosea în acest sezon. Prilejul? Startul Turului Cataluniei, o competiție muntoasă, cu două finaluri la mare altitudine, care va oferi o primă bătălie între doi dintre cei mai buni cicliști ai ultimei decade. Însă nu doar Froome și Contador s-au aliniat la start, ci și Nairo Quintana (Movistar) sau Joaquim Rodriguez (Katiușa), care, cu siguranță, vor emite pretenții la victoria finală. Până la etapele cu final în ascensiune, programate miercuri, respectiv joi, bătălia pare a se da între sprinterii care au ales să meargă în Catalunia. Evident, parcursul etapelor de plat, care sunt presărate cu ascensiuni de categoria a doua și a treia, i-a speriat pe rutierii rapizi, precum Mark Cavendish, Andre Greipel, Marcel Kittel sau John Degenkolb. Însă Giant-Shimano, echipa ultimilor doi, a trimis în competiția catalană un alt sprinter puternic, slovenul Luka Mezgec. Care venea într-o formă excelentă, după ce la finalul săptămânii precedente câștigase Clasica Handzame. Principalii rivali ai slovenului, considerat mare favorit azi? Leigh Howard (Orica-GreenEdge), Giacomo Nizzolo (Trek) sau Samuel Dumoulin (AG2R-La Mondiale).
Mezgec, la a doua victorie în acest an
Niciunul dintre ei nu a avut însă forța și viteza necesară pentru a se bate la victorie cu Mezgec, care a reușit să câștige etapa cu o bicicletă avans. Cum s-a desfășurat însă etapa? Cu trei cățărări – două de categoria a treia și una de categoria 1 – care au venit în a doua jumătate, manșa care a înconjurat orașul Calella, pe distanța a 168 de kilometri, a fost marcată de evadarea lui Boris Vallee (Lotto) și Romain Lemarchand (Cofidis), care s-au distanțat până la opt minute în fruntea plutonului. Totuși, plutonul nu a lăsat fugarii să păstreze avansul, cunoscut fiind scenariul etapei asemănătoare din debutul Turului Cataluniei din 2012, când Michael Albasini a câștigat după o evadare asemănătoare și s-a impus până la urmă și în clasamentul general.
Etapele montane din acest an se anunță excelente din punct de vedere al castingului prezent
Astfel, pe finalul ascensiunii Alt de Collsacreu, cei doi au fost prinși și depășiți de un grup format din Wilco Kelderman (Belkin), Romain Hardy (Cofidis) și Mickael Cherel (AG2R-La Mondiale). Spre final însă, cei trei au fost recuperați de plutonul care s-a pregătit de un sprint masiv. Iar cum Mezgec nu a putut fi oprit, fiind lansat perfect, slovenul s-a îndreptat către a doua victorie din acest sezon, impunându-se cu peste o bicicletă lungime în fața lui Leigh Howard (Orica-GreenEdge) și a francezului Julian Alaphilippe (Omega Pharma-Quick Step), devenind astfel și primul purtător al tricoului de lider în clasamentul general. Slovenul de 25 de ani ar putea păstra șefia și după etapa de mâine, dintre Mataro și Girona, în lungime de 168 de kilometri, când plutonul va trece cu 6 kilometri peste un ciot cu rampă medie de 3%, care ar putea aduce atacuri în pluton.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER