FOTO DE COLECȚIE **Cum arăta Turul Franței la începuturi

Cu o istorie de 107 ani în spate, Turul Franței este cea mai
cunoscută competiției ciclistă. „Marea buclă” a luat ființă în
1903, la inițiativa lui Henri Desgrange, care a fost susținut de
publicația franceză L’Auto. De atunci, Turul Franței s-a desfășurat
în fiecare an, de regulă în luna iulie, fiind întrerupt doar pe
parcursul celor două Războaie Mondiale.

Prima ediție s-a întins pe șase etape, care au însumat 2428 de
kilometri, fiind câștigată de Maurice Garin. Spre deosebiri de
cursele care se desfășoară în prezent, etapele erau atunci foarte
lungi, cu distanțe de până la 400 de kilometri. Cicliștii aveau
doar între una și trei zile de odihnă înainte de fiecare etapă,
însă din fericire pentru ei, întrecerea se derula de obicei numai
pe teren plat, cu numai un stagiu montan.

Se concura individual, iar numărul celor înscriși era destul de
mic, din cauza costurilor mari provocate de lungimea traseului.
Astfaltul lipsea cu desăvârșire de pe suprafața de reluare, iar
materialele din care erau confecționate bicicletele erau foarte
departe de cele folosite în zilele noastre, lucru care făcea cursa
și mai dificilă. Cu timpul însă, lucrurile au evoluat extrem de
mult. În prezent, viteza medie de rulare este de aproximativ 40
km/h, față de 26 km/h, cât a fost în prima etapă.

La început se concurca și noaptea, însă în 1905 s-a renunțat la
etapele nocturne. Primul străin care a reușit să câștige
prestigioasa competiție a fost luxemburghezul Francois Faber, în
1909, iar Lucion Petit-Breton a fost primul francez care și-a
trecut în palmares două Tururi, după cel câștigat în 1908. Ultimele
patru ediții au fost dominate de spanioli, Oscar Pereiro (2006),
Alberto Contador (2007 și 2009) și Carlos Sastre.

Sursa
foto: acidcow.com

Publicat: 24 07. 2010, 19:29
Actualizat: 24 07. 2010, 19:55