Giant „Sprint” Shimano: Nikias Arndt a câștigat etapa a treia din Criteriul Dauphine

  • Giant Shimano a confirmat încă o dată că este cea mai bună echipă din plutonul profesionist în cursele care se termină la sprint. Nikias Arndt, rutierul echipei olandeze, a câștigat etapa a treia din Criteriul Dauphine, desfășurată între Ambert și La Teil (194 kilometri).

După două etape în care Froome și Contador i-au impresionat pe toți, clasându-se pe primele două poziții atât în prolog, cât și în etapa terminată în cățărare de categorie specială, a venit rândul ca sprinterii să își taie „partea leului” în cursa pe care toți o folosesc pentru a-și testa forțele înainte de Turul Franței.

Marii favoriți ai rundei erau, pe hârtie, Giacomo Nizzolo (Trek)  și Arnaud Demare (FDJ), însă primul a fost lovit de ghinion, fiind nevoit să abandoneze după ce s-a lovit de mașina tehnică a propriei echipe, în timp ce „trenulețul” echipei franceze nu a funcționat la nivel optim, lăsându-l pe ciclistul de 22 de ani pe cont propriu prea devreme. În aceste condiții, am asistat la un sprint dezordonat, în care tânărul Nikias Arndt (aflat la abia al doilea sezon ca profesionist) și-a asigurat victoria. Pentru a se stabili învingătorul a fost nevoie de photofinish, între rutierul german și al doilea clasat, Kris Boeckmans (Lotto-Belisol) fiind o diferență de doar câțiva milimetri. Pe trei a sosit coechipierul lui Ardnt de la Giant Shimano, Janse Van Rensburg.

Giant Shimano, echipa numărul unu la sprint

Formația olandeză a dovedit încă o dată că știe să gestioneze perfect etapele plate, bifând astăzi cea de-a 25-a victorie a sezonului. Până acum, Kittel, Mezgec sau Degenkolb au impresionat, însă echipa lui Iwan Spekenbrink poate scoate oricând un as din mânecă. Spre exemplu, sprinterul pe care Giant ar fi trebuit să mizeze astăzi era Van Rensburg, însă acesta a suferit o căzătură și directorul tehnic al echipei a decis să le dea ambilor rutieri mână liberă.

Nu am știut ce forțe mai are Van Rensburg după ce a fost implicat în acel accident, așa că mi s-a transmis să îmi joc șansa. Nu aveam prea multă încredere că pot să obțin un rezultat atât de bun după ce am trecut de ultimul viraj, dar am constatat că am avut picioare extrem de puternice. Am putut să mențin ritmul și, grație poziției excelente pe care am avut-o, am câștigat„, a explicat Arndt, conform cyclingnews.com.

Clasament etapă

Clasament general

  • Și mâine rutierii de general vor avea „liber”, etapa urmând a fi câștigată, cel mai probabil, fie de evadare, fie de puncheri. Chiar dacă finalul este plat (vezi profilul), este de așteptat  ca sprinterii să nu poată trece de cățărarea de categoria a doua poziționată prea aproape de final.


 

Publicat: 10 06. 2014, 19:14
Actualizat: 10 06. 2014, 20:25