IMAGINEA ZILEI | Campion român, patron de cofetărie

Eduard Carol Novak, singurul campion paralimpic din istoria României, și-a inaugurat o cofetărie de lux în stil vienez la Miercurea Ciuc. Vizitatorii se pot delecta cu prăjituri tradiționale românești, maghiare și din gastronomia internațională, realizate pe baza unor rețete vechi de sute de ani.

Ciclistul continuă astfel tradiția familiei sale, care deschidea în aceeași incintă (strada Petofi Sandor nr. 34), în urmă cu un sfert de secol, prima cofetărie din Miercurea Ciuc. Cofetăria este totodată și un muzeu dedicat momentelor de glorie din cariera cvintuplului campion mondial. Piesa de rezistență este însă prăjitura specială care îi poartă numele lui Eduard. Prăjitura Novak este compusă din ciocolată albă, neagră și belgiană și are în compoziție caramel și cremă.

„Le mulțumesc părinților pentru că au menținut vie această tradiție. Este o mare responsabilitate pentur mine, dar sunt optimist că pot transforma cofetăria Novak într-un brand internațional. Sper să fac viața mai dulce tuturor celor care trec pragul cofetăriei!”, a spus Novak.  După un an plin de scandaluri la federație cu fosta conducere, Novak are în sfârșit și alte motive de bucurie. Zilele trecute, federația europeană și internațională l-a recunoscut oficial ca unic președinte al forului autohton.  Andreea Răducan a fost invitata de onoare la deschiderea cofetăriei. Campioana olimpică la gimnastică a fost entuziasmată de delicatese. Și-a adus apoi aminte cu nostalgie de perioada în care performanța sportivă o împiedica să se rasfețe cu dulciuri.

 

 

 

Publicat: 21 12. 2014, 12:52
Actualizat: 21 12. 2014, 13:51