Imbatabil! Marcel Kittel a obținut a 5-a victorie în Turul Franței în numai 11 etape, toate la sprint

Marcel Kittel face o adevărată demonstrație de forță la sprinturile din Turul Franței. Ciclistul geramn de la Quick-Step a câștigat și etapa a 11-a desfășurată între Eymet și Pau, în lungime de 203,5 kilometri. Kittel și-a trecut astfel în cont a 5-a victorie în actuala ediție și a 14-a din istoria participărilor.

Marcel Kittel face o adevărată demonstrație de forță la sprinturile din Turul Franței. Ciclistul geramn de la Quick-Step a câștigat și etapa a 11-a desfășurată între Eymet și Pau, în lungime de 203,5 kilometri. Kittel și-a trecut astfel în cont a 5-a victorie în actuala ediție și a 14-a din istoria participărilor.

Evadările nu au nicio șansă în această ediție a Turului Franței, în etapele de plat. Toate cursele cu astfel de profil s-au încheiat la sprint și cu o singură excepție, etapa a 4-a adjudecată de Arnaud Demare, au avut același învingător! Victoria lui Kittel de la Pau a fost destul de clară, așa cum au fost majoritatea în actuala ediție. Mai multe emoții i-a dat polonezul Maciej Bodnar (Bora), aflat în evadarea zilei, decât un alt adversar la sprint.

Ciclistul de la Bora a plecat după start într-o evadare alături de Marco Marcato și Frederik Backaert (Wanty-Groupe Gobert), însă pe ultimii 20-30 de kilometri a fost într-o cursă solitară. Bodnar, specialist la contratimp, a pus plutonul pe jar pe final, în condițiile în care a reușit să păstreze un ecart constant pe o distanță de peste 15 kilometri. Polonezul a fost prins de pluton doar cu 300 de metri înainte de linia de sosire, suficient însă pentri Marcel Kittel să se remarce din nou.

Germanul i-a devansal la sprint pe Dylan Groenewegen (Lotto Jumbo) și Boasson Hagen (Dimension Data). Andre Greipel a fost doar pe locul 7, iar Alexander Kristoff a terminat pe locul 12, ambii ratând din nou sprintul final.

Cu cele cinci victorii obținute în 2017, Marcel Kittel a ajuns la un total de 14 victorii de când participă în Turul Franței și a urcat pe locul 13 all-time la acest capitol. Dintre rutierii aflați în activitate, doar Mark Cavendish în depășește, britanicul având un bilanț de 30 de victorii, cu care ocupă locul 2 all-time. După parcursul din acest an al lui Kittel, am căutat și o altă statistică, cel mai mare număr de victorii într-o ediție a Turului Franței. Trei cicliști, Charles Pélissier (Franța, 1930), Eddy Merckx (Belgia, 1970 și 1974) și Freddy Maertens (Belgia, 1976), au în plamares câte o victorii în același an. Așadar, Kittel mai are puțin de tras, dar nimic nu mai pare imposibil acum.

Clasamentul general a rămas neschimbat după etapa a 11-a, cu Chris Froome în tricoul galben, urmat la 18 secunde de Fabio Aru și la 51 de secunde de Romain Bardet. Caravana a ajuns azi însă la poalele Munților Pirinei, iar mâine plutonul la fi pus la o nouă încercare în munți.

Etapa a 12-a se desfășoară pe distanța a 214,5 kilometri, între Pau și Peyragudes, iar plutonul va avea de trecut șase cățărări, dintre care una de categorie specială și alte două de categoria 1. Finalul este în ascensiune, pe o cățărare de categoria a 2-a, în lungime de 2,4 kilometri, cu pantă medie de 8,4%. Aceasta vine imediat după o altă cățărare de categoria 1, pe Col de Peyresourde, în lungime de 9,7 km și pantă medie de 7,8%.

Publicat: 12 07. 2017, 19:14
Actualizat: 12 07. 2017, 19:15