Impresionant! Un ciclist francez a parcurs o dată și jumătate circumferința Pământului în Turul Franței!

Sylvain Chavanel (Direct Energie) este unul dintre eroii Turului Franței în 2018. Rutierul francez a trecut de granița a 60.000 de kilometri înaintea etapei de azi, a 14-a, care va avea loc între Saint Paul Trois Chateaux și Mende. Ciclisul a parcurs practic o dată și jumătate circumferința Pământului în întreaga carieră!

40.075 km este circumferința Pământului.

Sylvain Chavanel (39 ani) participă la a 18-a ediție a Turului Franței, reușind să încheie 15 din precedentele 17 ani. Ieri, francezul a trecut de „hotarul” celor 60.000 de kilometri, după cum a informat L”Equipe, ceea ce înseamnă „un tur și jumătate mondial”. Chavanel nu va putea însă să bată recordul unui alt ciclist celebru, Joop Zoetemelk, cel puțin nu în această ediție. Olandezul a parcurs în istoria Turului Franței 62.855 kilometri în 16 ediții. Este adevărat, distanțele pe etape în anii 70-80 erau mai mari.

Chavanel a anunțat că va participa la ultimul Tur al Franței. În trecut, el a câștigat trei etape în 2008 și 2010, în aceste ediții fiind desemnat și cel mai combativ rutier. În 2009, francezul a obținut și cea mai bună clasare la „general” – locul 19.

 

Publicat: 21 07. 2018, 11:37
Actualizat: 21 07. 2018, 11:38