Belgianul de 32 de ani, care scria istorie în urmă cu 3 ani în clasicile din Ardeni, are în sfârșit motive să zâmbească. Ultimele două sezoane au fost negre pentru Gilbert, care a reușit să obțină victorii sporadice și a cochetat chiar cu gândul retragerii din activitatea profesionistă.
Totuși, în ultima cursă pe etape din 2014, Gilbert a reușit să impresioneze, câștigând Turul Beijingului (competiție care s-a întins pe durata a cinci etape) în fața unor adversari mult mai bine cotați: Daniel Martin, Rui Costa, Warren Barguil sau Rigoberto Uran.
Gilbert a beneficiat, e adevărat, de un context favorabil, reușind să se impună în etapa secundă, una destinată, pe hârtie, sprinterilor puri. Organizatorii au decis, însă, să scurteze finalul acelei runde cu peste 20 de kilometri din cauza smogului și a poluării, iar belgianul a fructificat la maximum șansa ivită, reușind să câștige și să aibă acces la secundele de bonificație. Ieri, în etapa regină, ciclistul lui BMC a „supraviețuit” excelent celor 6 cățărări ale zilei, astfel că rutierii de munte – favoriți, teroretic, la clasamentul general – nu au reușit să îl desprindă.
Ziua de astăzi a fost pentru Gilbert una a sărbătorii, în condițiile în care în clasamentul general nu aveau cum să intervină schimbări. Pe un plat ca în palmă, etapa de marți a fost adjudecată la sprint de Sacha Modolo, italianul lui Lampre impunându-se în fața lui Gregory Henderson (Lotto) și Boasson Haggen (la ultima sa cursă pentru Sky).
Philippe Gilbert este unul dintre cei mai titrați cicliști din plutonul profesionist, adunând de-a lungul timpului, peste 30 de victorii în cursele de World Tour. Are succese în toate Marile Tururi (5 în Vuelta), impunându-se în multe alte curse clasice: Liège-Bastogne-Liège (2011), Amstel Gold Race (2010, 2011, 2014), Flèche Wallonne (2011), Clásica de San Sebastián (2011) sau Strade Bianche (2011).
Clasament etapa a 5-a
Clasament general
Clasamentul pe puncte a fost câștigat de americanul Tyler Farrar (la ultimul său tur pentru Garmin). Acesta l-a învins la doar un punct pe slovenul de la Giant-Shimano, Luka Mezgec. Michal Golas (Omega Pharma-Quick Step) nu a avut adversari în clasamentul destinat celui mai bun cățărător, în timp ce tricoul destinat celui mai bun tânăr i-a revenit lui Johan Esteban Chaves (Orica).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER