„Încălzirea” pentru Mont Ventoux: Froome le-a luat 12 secunde adversarilor în Turul Franței pe o etapă de plat. Sagan s-a impus la Montpellier
Peter Sagan s-a impus în etapa a 11-a a Turului Franței, desfășurată între Cascassone și Montpellier (162,5 km), însă un alt mare câștigător al rundei a fost Chris Froome, purtătorul tricoului galben. Într-o etapă de plat „promisă” sprinterilor, rutierul britanic le-a luat 12 secunde sau chiar mai mult, cum a fost cazul lui „Purito” Rodriguez, principalilor adversari.
O etapă care se îndrepta către un sprint masiv s-a aprins neașteptat în ultimii 12 kilometri. Peter Sagan a accelerat, Chris Froome s-a luat după el, iar cei doi au reușit să se desprindă de pluton, fiecare având alături și câte un „locotenent”, Bodnar, respectiv Thomas. O acțiune de evadare neprogramată a început să prindă contur, avansul ajungând până la 22 de secunde! Pe final, echipele sprinterilor au încercat să-i readucă în pluton, dar Sagan și Froome au fost mult prea puternici. Primul a câștigat etapa, a doua în această ediție, în timp ce Froome s-a mulțumit cu locul 2, dar mai ales cu cele 12 secunde câștigate în clasamentul general (6 secunde diferența de pluton de la final și alte 6 secunde ca bonificație).
Înaintea unei etape extraordinare, așa cum se anunță cea de joi dintre Montpellier și Mont Ventoux (184 kilometri), Chris Froome le-a dat o lovitură neașteptată adversarilor. Quintana, Valverde, Porte, Bardet au pierdut câte 12 secunde în raport cu Froome, iar Rodriguez și Meintjes au ieșit chiar din Top 10, după ce au înregistrat peste un minut de întârziere.
CLASAMENT GENERAL:
Etapa de mâine va fi totuși mai scurtă, ultima parte a cățărăii pe Mont Ventoux fiind anulată din cauza condițiilor meteorologice care se anunță în vârf.