Încep Mondialele de ciclism. Omega Pharma-Quick Step și Orica sunt principalele favorite la aur, în contratimpul pe echipe. Trek speră să dea marea lovitură
- Duminică, la Ponferrada (Spania) se dă startul Campionatelor Mondiale de ciclism. Prima probă din concurs este reprezentată de contratimpul pe echipe, care are două favorite clare: Omega Pharma-Quick Step (învingătoare în 2012 și 2013) și Orica GreenEdge.
Ultima mare competiție ciclistă din 2014 va avea loc începând de mâine. Tradițional, Mondialele încep cu proba de contratimp pe echipe, iar ediția din acest an nu face excepție. Cele mai tari echipe din plutonul profesionist vor lupta pentru medalii, iar lupta se anunță una extrem de echilibrată. Cei 57,1 km pe care rutierii trebuie să îi parcurgă sunt presărați cu mai multe cățărări destul de abrupte, care îi vor stoarce de puteri pe cicliști. În special a doua parte a traseului este una foarte solicitantă, specialiștii explicând faptul că tuturor le va fi mult mai greu decât anul trecut, la Florența.
Favorita numărul unu a cursei este, firesc, Omega Pharma-Quick Step. Învingătoare în 2012 și 2013, formația belgiană are în Tony Martin probabil cel mai bun contratimpist din istorie. Ajutat de Michal Kwiatkowski și Niki Terprstra, doi alți ruleuri de top, germanul ar trebui să impună un ritm excelent. Totuși, dificultatea traseului ar putea să nu fie pe placul echipei, Tony Martin descurcându-se mult mai bine pe un traseu plat, unde poate să își pună la maximum în valoare „motorul”. În plus, față de anii precedenți, OPQS i-a pierdut pe Sylvain Chavanel, Peter Velits și Kristoff Vandewalle, trei ași în disciplina împotriva cronometrului, iar înlocuitorii nu par a fi la fel de buni: Tom Boonen, Pieter Serry și Julien Vermote.
Principalul pericol pentru Omega este rerprezentat de Orica. Echipa australiană a devenit expertă în contratimpuri în marile tururi, iar în ultimii doi ani s-a clasat de fiecare dată pe podium la Mondiale (bronz în 2012 și argint în 2013). Singurul absent important al formației de la Antipozi este Daryl Impey, astfel că este de așteptat ca Lancaster, Durbridge, Tuft sau Hepburn – specialiști în disciplina împotriva cronometrului – să seteze un timp care cu greu poate fi bătut.
Singura echipă care pare pe hârtie în stare să amenințe supremația lui OPQS și Orica este Trek. Formația americană dispune de una dintre cele mai puternice formații pentru contratimp, Cancellara, Sergent sau Vandewalle impresionând la această disciplină în aproape toate cursele la care au participat în 2014.
SKY va fi lipsită de aportul lui Froome, un rutier excelent la contratimp
Un loc aparte în discuție îl ocupă SKY. Teoretic, britanicii ar fi în stare să poată câștiga aurul mâine, având în vedere lotul de care dispun. Wiggins este în acest moment probabil cel mai bun contratimpist, după Tony Martin, în timp ce Dario Cataldo, Vasil Kiryienka sau Geraint Thomas excelează în această probă. Totuși, în acest sezon, SKY a dezamăgit de fiecare dată în proba contra-cronometru și e greu de crezut că își vor găsi cea mai bună formă tocmai acum. Într-o zi perfectă, englezii ar putea emite pretenții pentru locul 1, dar cel mai la îndemână obiectiv pare a fi un loc pe podium. Mai ales că un alt ruleur excelent, Chris Froome, nu va participa.
BMC (locul 2 în 2012 și poziția a 4-a anul trecut la CM) este și ea printre favorite, având o echipă puternică, din care se remarcă Peter Velits, Manuel Quinziato, Rohan Dennis și Tejay van Garderen. Americanii ar fi putut spera chiar la aur dacă Taylor Phinney nu ar fi fost accidentat, dar în atare condiții un loc pe podium ar fi o mare performanță. Alte formații care se pot lupta pentru locurile fruntașe sunt Movistar, Astana sau Tinkoff-Saxo, însă o medalie din partea oricărei dintre aceste echipe ar fi o surpriză destul de mare.