Ciclistul german Jan Ullrich, câștigător al Turului Franței în 2007, a fost suspendat doi ani de Tribunalul de Arbitraj Sportiv „pentru o infracțiune de dopaj” în cadrul afacerii Puerto, iar toate rezultatele sale de după 1 mai 2005 au fost anulate, a anunțat, joi, TAS, citat de AFP.
Suspendarea lui Ullrich, care s-a retras din activitate în noiembrie 2007, are efect retroactiv și a început cu data de 22 august 2011.
„TAS a admis parțial apelul depus de Federația Internațională de Ciclism (UCI) și a concluzionat că Jan Ullrich a comis o infracțiune de dopaj. În consecință, Jan Ullrich a fost suspendat pe o perioadă de doi ani începând cu 22 august 2011. În plus, toate rezultatele obținute de sportiv după data de 1 mai 2005 vor fi anulate”, se arată în comunicatul TAS.
Jan Ullrich, în vârstă de 38 de ani, a ocupat locul trei în Turul Franței din 2005, iar aceasta este cea mai importantă performanță ce i se va anula. El a câștigat Marea Buclă în 1997 și s-a mai clasat de cinci ori pe locul secund (1996, 1998, 2000, 2001, 2003). De asemenea, Ullrich a câștigat Turul Spaniei în 1999.
Această decizie vine la trei zile după ce rutierul spaniol Alberto Contador a fost suspendat doi ani de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost depistat pozitiv la Turul Franței în 2010.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER