Lance Armstrong a fost declarat oficial cel mai mare escroc din toate timpurile, în sport!** Cât a câștigat fostul ciclist cu ajutorul dopingului

Site-ul Bloomberg News a realizat o investigație despre beneficiile sportivilor care au câștigat mai multe concursuri de-a lungul carierei, dar care s-au văzut deposedați de ele ulterior după ce s-a demonstrat că s-au folosit de substanțe interzise.

Din anchetă, a reieșit că fostul ciclist Lance Armstrong, care a recunoscut într-o emisiune TV că s-a dopat, este sportivul cu cele mai mari câștiguri obținute în acest fel, în fața unor alte nume mari cu aceeași problemă, precum alergătorii Ben Johnson și Marion Jones sau colegii de breaslă Alberto Contador și Floyd Landis.

Conform sursei citate, Armstrong ar fi înregistrat câștiguri de 218 milioane de dolari de-a lungul carierei, dar el se bucură de un statut privilegiat, deoarece a virat o parte din acești bani în conturile Fundației Livestrong, care luptă pentru descoperirea leacului pentru cancer. 180 de milioane de euro din câștigurile lui Armstrong ar fi venit din contractele de sponsorizare cu diverse firme, însă scandalul de dopaj a dus la ruperea angajamentelor cu branduri ca Nike sau Oakley Livestrong.

Publicat: 21 02. 2013, 10:16
Actualizat: 21 02. 2013, 10:19