Reîntoarcerea ciclistului american în Hexagon este puțin probabilă, însuși sportivul texan ținând să îndepărteze această posibilitate. Omul care a câștigat Turul Franței de șapte ori se teme pentru viața sa, dar alegațiile sale par a fi cel puțin deplasate.
Deși cei de peste Ocean nu sunt prea iubiți în Franța, este greu de crezut că națiunea franceza sau câțiva membri ai ei s-ar putea deda la acțiuni agresive, așa după cum pretinde că se va întâmpla tipul care a învins cancerul.
Dopingul, eterna problemă
Fostul iubit al lui Sherrryl Crow crede că presa de la Paris are un rol în sentimentele de respingere și de neîncredere pe care le au oamenii simpli din Franța la adresa sa. "Știu că s-au scris multe tâmpenii prin ziarele de acolo, iar mizeriile acelea au fost ulterior preluate de mass-media din lumea întreagă. Ei bine, eu nu am nicio problemă cu dopingul, am fost testat de atâtea ori, dar scopul tot și l-au atins cei care sunt în spatele acestei conspirații.
Au înrăit oamenii și mi-e teamă pentru viața mea. Gândiți-vă că sunt cățărări și serpentine, dacă îi vine vreunui descreierat ideea să-mi dea un brânci? ", se plânge, în stânga și în dreapta, celebrul texan.
Italia nu-i ca Franța Și totuși, Lance va veni în Europa. Mai precis, în Italia, pentru a participa la Il Giro, acolo unde-l va reîntâlni ca adversar pe favoritul gazdelor, Ivan Basso, chiar cel pe care americanul l-a vrut în trecut coechipier la Discovery Channel sau la US Postal. Oricum, nu este clar de ce demonstrații împotriva lui sau deplasarea unor dușmani francezi în Italia nu ar fi posibilă. Dimpotrivă, dacă e să ne luăm după apropierea geografică, ar fi chiar foarte normal să se întâmple acest lucru. Atunci, de ce în Italia spune că totul va fi OK, în timp ce în Franța pretinde că va fi în pericol?
Â
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER