Landis, dezlănțuit: „L-am văzut pe Armstrong dopându-se de mai multe ori”

Landis, dezlănțuit:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rutierul american Floyd Landis și-a reiterat acuzațiile la
adresa lui Lance Armstrong, afirmând într-o emisiune televizată că
l-a văzut pe acesta cum s-a dopat de mai multe ori, inclusiv cu
transfuzii sanguine, informează AFP, citat de MEDIAFAX.

Landis a fost intervievat timp de 90 de minute, în cadrul emisiunii
„Nightline” de la postul de televiziune ABC.

Floyd Landis, căruia i-a fost retras titlul câștigat în ediția din
2006 a Turului Franței, a recunoscut că s-a dopat, după ce timp de
mulți ani a negat acest lucru, și a acuzat de astfel de practici
rutieri și personalități ale ciclismului din SUA, printre care se
află și Lance Armstrong.

Nu voi intra în detalii privind de câte ori l-am văzut pe
Armstrong că s-a dopat, însă, da, l-am văzut dopându-se. Dacă asta
îl preocupă pe Armstrong, asta înseamnă că există o adevărată
problemă cu sistemul, pentru că am văzut și alți sportivi
dopându-se. La un moment dat, trebuie să le spui copiilor că nu
există Moș Crăciun. Nu-mi place să am eu acest rol, însă cineva
trebuie să o facă
„, a declarat Landis în cadrul
emisiunii.

Întrebat dacă l-a văzut pe Armstrong primind transfuzii sanguine,
Landis a răspuns afirmativ. Întrebat apoi dacă l-a văzut pe
Armstrong în astfel de ipostaze mai mult de o dată, Landis a
răspuns: „Da, de mai multe ori”.

Floyd Landis a repetat, în cadrul emisiunii difuzate vineri seară,
că a fost martorul practicilor de dopaj existente în cadrul echipei
americane US Postal în perioada 2002-2004. „Lance Armstrong mi-a
furnizat plasturi de testosteron. Sunt doar simpli plasturi pe care
îi pui pe piele, nu au nicio legătură cu transfuziile sanguine”, a
mai spus rutierul american.

Armstrong (38 de ani), de șapte ori câștigător al Turului Franței
în perioada 1999-2005, și care va încheia duminică ultima ediție a
Marii Bucle la care va participa, a dezmințit în repetate rânduri
aceste acuzații.

Avocatul acestuia, Tim Herman, a declarat pentru ABC că Armstrong a
fost supus la peste 300 de teste în timpul carierei și nu a fost
niciodată depistat pozitiv.

În cadrul anchetei inițiate în acest caz, autoritățile americane au
convocat numeroși martori, printre care se numără Greg LeMond și
Tyler Hamilton, care vor compărea în fața Tribunalului Federal din
California în vederea strângerii de informații și documente privind
ultimele patru echipe pentru care a concurat Armstrong (US Postal,
Discovery Channel, Astana și RadioShack).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a surprins pe toți! Și logodnica artistului a început să plângă | VIDEO
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a…
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România:
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România: "E cea mai mare diferenţă" |…
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Simona Halep a făcut o nouă schimbare de look. Fanii au fost încântați: “Ești superbă, arăți deosebit”
Simona Halep a făcut o nouă schimbare de look. Fanii au fost încântați: “Ești superbă, arăți deosebit”
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață:
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață: "Într-un loc izolat, pensiunea familiei sale". De ce ar fi…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×