Lecția Pistolarului. Contador a atacat, după o căzătură a lui Landa și le-a mai luat un minut favoriților. Etapa a fost câștigată de Philippe Gilbert, la a doua victorie în Giro în acest an

Philippe Gilbert (BMC) a câștigat a doua sa etapă din acest Giro, după ce s-a impus în runda a 18-a, disputată joi, între Melide și Verbania, după ce a plecat în evadare și s-a distanțat pe coborârea lui Monte Ologna. Tot pe ascensiunea de categorie 1, Alberto Contador (Tinkoff-Saxo), le-a dat o lecție lui Landa, Aru și echipei Katiușa, care au atacat în etapa de marți, de pe Mortirolo, când El Pistolero a făcut pană. Acum, Contador are un avantaj de 5 minute și 15 secunde în fruntea clasamentului general

Până cu 40 de kilometri înainte de final, etapa dintre Melide și Verbania a fost una extrem de liniștită. E drept, evadarea s-a format greu, poate mult prea greu pentru o rundă în care favoriții păreau că vor avea un timeout, după o serie de etape extrem de dificile. Până la urmă, în doar câțiva kilometri, un grup masiv de rutieri a luat aproape 13 minute în fruntea plutonului, acesta fiind format din Philippe Gilbert (BMC), Amael Moinard (BMC), Chad Haga (Giant Alpecin), Davide Villella (Cannondale Garmin), Matteo Busato (SouthEast), Pieter Weening (Orica GreenEdge), Sylvain Chavanel (IAM), David De La Cruz (Etixx – Quick Step), Francesco Manuel Bongiorno (Bardiani CSF), Rinaldo Nocentini (AG2r La Mondiale), Maxim Belkov (Katiușa) și Kantastsin Siutsou (Team Sky). Practic, victoria de etapă urma să se dea clar între acești rutieri, în timp ce nimic nu anunța furtuna din pluton.

Cum a dinamitat Contador etapa

Totul a început pe un pasaj în coborâre dinaintea lui Monte Ologno, singura ascensiune de categorie 1 a zilei. Acolo, în mijlocul plutonului s-a produs o căzătură serioasă, care i-a afectat pe aproape toți rutierii echipei Sky. Dar și pe Mikel Landa (Astana), locul 2 în clasamentul general! Iar de aici până la un atac al lui Contador nu a fost decât un singur pas. Codul nescris al plutonului spune că un favorit aflat la pământ din cauza unei căzături sau a unei probleme mecanice nu trebuie atacat. Dar marți, pe etapa de pe Mortirolo, El Pistolero a suferit o pantă, în timp ce Astana și Katiușa au tras puternic și l-au distanțat aproape la un minut pe liderul clasamentului general. Dar Contador a mers senzațional pe Mortirolo și l-a dezintegrat pe Aru, lăsându-l pe Landa apoi să ruleze pentru a câștiga etapa.

A fost o mutare care l-a enervat pe Contador, dar și pe patronul echipei Tinkoff-Saxo, Oleg Tinkov. Iar răspunsul a venit joi. Când Landa a căzut, Contador a accelerat puternic. Iar distanța s-a creat imediat pe Ologno. Ibericul a pus imediat un minut între el și Landa, care s-a zbătut pentru a reveni în grupul favoriților. Și a reușit! Dar degeaba. Atacul lui Contador a fost senzațional, iar ritmul spaniolului a fost mult peste cel care a fost impus în pluton. Chiar și pe coborâre, Pistolero a continuat să câștige timp față de adversari, dus în trenă de Hesjedal și de Villela de la Cannondale-Garmin, Contador ducându-se la peste două minute în fața rivalilor săi!

Contador, 5 minute în față

Ce s-a întâmplat în față? Ei bine, cel mai experimentat și mai titrat rutier din evadare a reușit victoria. A doua din acest Giro! Fără să se cațere superb – fiind desprins din grupul de frunte pe Ologna – Gilbert a dat o adevărată lecție de coborâre, detașându-se imediat la peste 20 de secunde, sub atenta privire a lui Amael Moinard, omul trimis în grupul de frunte de BMC pentru a-i fi locotenent lui Gilbert. Iar belgianul, campion mondial în 2012, n-a avut nicio emoție, câștigând cu 46 de secunde în fața lui Bongiorno. Până la urmă, Contador a câștigat suficient timp în fața adversarilor pentru a se distanța la 5 minute și 15 secunde în fața lui Landa și 6 minute și 5 secunde în fața lui Aru. Game over!

 

Publicat: 28 05. 2015, 18:13
Actualizat: 28 05. 2015, 18:14