LIVE BLOG Turul Franței – Froome câștiga clar pe Mont Ventoux! Contador a pierdut 1 minut și 40 de secunde!

LIVE BLOG Turul Franței - Froome câștiga clar pe Mont Ventoux! Contador a pierdut 1 minut și 40 de secunde!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chris Froome (Sky) a câștigat prima etapă cu final în ascensiune, la Ax-3-Domaines, punând aproape două minute între el și Alberto Contador (Saxo-Tinkoff). Miercuri, britanicul a mai câștigat două minute și două secunde în fața spaniolului, pentru ca rutierul de la Saxo-Tinkoff să își ia revanșa vineri. O etapă ce se anunța liniștită a rupt plutonul în mai multe părți, iar Contador i-a „furat” lui Froome un minut și opt secunde. Ce se va întâmpla însă astăzi, de ziua Franței, pe Mont Ventoux?


UPDATE 17:50: Televiziunea franceză spune că Froome și Quintana au avut nevoie de oxigen la final.


UPDATE 17:46: Froome a ucis Turul din nou!


UPDATE 17:39: Clasamentul etapei. Mollema și Ten Dam se mențin bine, în timp ce Purito Rodriguez urcă locuri bune în clasmaentul general.

 


UPDATE 17:38: Mollema rămâne pe 2, la 4 minute și 14 secunde de Froome. Contador e pe 3, la 4 minute și 25.


UPDATE 17:34: Contador vine în trena lui Kreuziger, la 1 minut 40! Fuglsang vine pe 7! Mollema pe 8!


UPDATE 17:33: Final bun pentru Purito Rodriguez, care vine pe locul 4, în spatele lui Mikel Nieve. Ecartul față de cei doi spanioli a venit la 1 minut și 22 de secunde.


UPDATE 17:31: După o evoluție fără greșeală, Froome devine primul britanic care câștigă pe Mont Ventoux. Quintana vine la 29 de secunde de Froome!


UPDATE 17:30: Britanicul a câștigat și etapa de azi! Presa va lua din nou foc după prestația lui Froome, care nici măcar nu s-a ridicat de pe bicicletă când a atacat.


UPDATE 17:28: Froome l-a lăst în spate pe Quintana din câteva pedale! Columbianul nu poate să revină, iar britanicul pare că are șanse mari să câștige etapa.


UPDATE 17:26: Fuglsang a atacat și el din grupul Mollema-Kreuziger. I-a rupt pe Valverde și Rogers.


UPDATE 17:25: Froome va prelua tricoul de cel mai bun cățărător. Dar va fi purtat de Quintana, care va urca pe 2!


UPDATE 17:23: Quintana ar urca pe locul 6 la general în acest moment, la un minut și jumătate de locul trei, care ar fi ocupat de Mollema.


UPDATE 17:22: Froome și Quintana se schimbă la trenă. Cei doi au etapă câștigată în acest moment, dar obiectivul columbianului e să urce cât mai mult în clasamentul general.


UPDATE 17:19: Mai sunt 4 kilometri! Froome continuă să ducă trena în frunte, în timp ce Contador și Nieve continuă să discute. 


UPDATE 17:18: Contador se menține la 20-25 de secunde în spatele lui Froome. Spaniolul joacă pentru locul secund. Au mai rămas 5 kilometri până în vârf.


UPDATE 17:17: Nieve și Contador discută în acest moment pentru a stabili o strategie pentru a-l prinde pe Froome.


UPDATE 17:15: Quintana l-a prins pe Froome, iar cei doi sunt din  nou în frunte. Contador e la 15 secunde în spatele celor doi. Mollema, Fuglsang, Kreuziger, Ten Dam, Peraud și Purito Rodriguez sunt mai în spate, la peste un minut.


UPDATE 17:14: E clar, Froome a explodat! Britanicul a plecat și de lângă Quintana, dar columbianul revine.


UPDATE 17:13: Froome l-a prins pe Quintana din doar câteva pedale!


UPDATE 17:12: Quintana l-a atacat pe Nieve în față. Porte s-a dat la o parte, iar Froome a atacat! Contador l-a atacat pe Contador și s-a distanțat incredibil!


UPDATE 17:09: CE TRENĂ‚ DUCE PORTE! Au mai rămas doar patru rutieri în frunte! Froome, Kreuziger și Contador sunt singurii care pot să îl urmeze pe cel de la Sky! Kreuziger s-a rupt și el!


UPDATE 17:08: Pe trena lui Porte, grupul de frunte se rupe. Valverde, Purito și Fuglsang rămân în spate! Avantajul fugarilor scade constant!


UPDATE 17:06: Porte accelerează și rutierii încep să se rupă. Talansky a pierdut contactul cu favoriții! Tricoul alb, Michal Kwiatkowski, a pierdut contactul cu grupul de frunte.


UPDATE 17:05: Avantajul celor din față începe să crească, în timp ce Peter Kennaugh s-a dat din fruntea plutonului! Cu nouă kilometri înainte de final, cei din frunte au 47 de secunde avantaj.


UPDATE 17:04: Cei de la Sky au primit de la soigneuri trei pungi cu apă și geluri.


UPDATE 17:02: Sky controlează bine etapa. Nu le dau celor din față posibilitatea să se distanțeze la mai mult de un minut.


UPDATE 17:00: Quintana l-a prins pe Nieve și trece în fruntea cursei.


UPDATE 16:58: Cadel Evans stă în spatele plutonului, așa cum a promis înainte de startul cățărării. Plutonul mai are circa 20 de oameni!


UPDATE 16:55: Columbianul are acum 22 de secunde în fața plutonului. Mai sunt 12 kilometri în vârf!


UPDATE 16:54: Quintana i-a făcut pe cei de la Sky să urce în fruntea plutonului. Kennaugh, Porte și Froome sunt în primele trei poziții.


UPDATE 16:53: Chavanel a fost ajuns de Nieve, dar Quintana e omul de urmărit. A atacant cu 12 kilometri înainte de final și îi va prinde pe fugari.


UPDATE 16:52: Contador l-a pierdut și pe Roche. Ambii favoriți au doi locotenenți. Nairo Quintana, locul 8 la general, a țâșnit din pluton! Nimeni nu se ia după el!


UPDATE 16:50: Bakelants este prins de Nieve, dar cei doi nu se distanțează de pluton.


UPDATE 16:49: A atacat Mikel Nieve, care a trecut pe lângă Irizar. Rutierul de la Euskaltel merge foarte bine!


UPDATE 16:48: Andy Schleck a rămas în spate deja de pe primele pante ale lui Ventoux. Luxemburghezul va pierde cel puțin cinci minute azi!


UPDATE 16:46: Contador îi mai are pe Roche, Kreuziger și Hernandez, în timp ce pentru Froome au mai rămas în față doar Kennaugh și Porte.


UPDATE 16:44: Cad coechipierii lui Froome ca muștele! Lopez, Siutsou și Thomas au rămas în spate. Rui Costa a trecut în fruntea plutonului.


UPDATE 16:44: Încep rampele tari ale lui Mont Ventoux! Mai sunt 15 kilometri până la final.


UPDATE 16:43: Plutonul mai cuprinde circa 50-60 de rutieri în acest moment.


UPDATE 16:41: Așa a „sărbătorit” Sagan în momentul în care a fost prins de pluton.


UPDATE 16:40: Chavanel rămâne în față, la un minut și 34 de secunde de pluton. Froome mai are 3 coechipieri, în timă ce Contador e încadrat și el de trei coechipieri.


UPDATE 16:39: În momentul în care a fost prins de pluton, Peter Sagan a făcut un wheelie!


UPDATE 16:37: După Chavanel s-au dus Irizar și Riblon, iar restul evadării a rămas în spate, urmând să fie recuperată de pluton.


UPDATE 16:35: Liderul clasamentului cățărătorilor, Pierre Rolland (Europcar) a rămas în spatele plutonului. La fel și Greipel sau Cavendish!


UPDATE 16:34: Sagan a rămas în spate și va fi prins de pluton. La fel și Fedrigo!


UPDATE 16:32: Sylvain Chavanel este primul la poalele lui Ventoux! Francezul are doar 1 minut și 41 de secunde în fața plutonului.


UPDATE 16:31: Thibaut Pinot, Castroviejo, Kadri și Cunego au rămas deja în spatele plutonului! Sky conduce cursa cu autoritate!


UPDATE 16:29: Chavanel încearcă să plece din grupul evadaților! 


UPDATE 16:27: E clar deja că fugarii au șanse minime să reușească. Avantajul lor a scăzut la 2 minute și 11 secunde, astfel că bătălia pentru victoria de etapă se va da între favoriți!


UPDATE 16:26: Trena celor de la Sky a rupt deja oameni destui din pluton. Hesjedal și Cavendish nu pot să țină pasul pe o mică ascensiunea dinaintea lui Ventoux!


UPDATE 16:23: Sky a trecut la trenă și imprimă un ritm infernal, unor rutieri le e greu să rămână în pluton. Mai sunt 8 kilometri până la Mont Ventoux, diferența a scăzut la 2 minute și 43 de secunde!


UPDATE 16:20: Scade diferența evadaților! Mai sunt 3 minute și 12 secunde, astfel că trena celor de la Euskaltel-Euskadi pare solidă.


UPDATE 16:19: Euskaltel-Euskadi a preluat trena în pluton! Avansul evadaților, cu 10 kilometri înainte de baza lui Mont Ventoux, este de 3 minute și 26 de secunde.


UPDATE 16:16: Greipel vine pe 10, Cavendish pe 11!  Neamțul ia 6 puncte, britanicul 5. Astfel, diferența dintre Sagan și Cavendish e de 99 de puncte, irecuperabilă având în vedere parcursul muntos din următoarele etape.


UPDATE 16:15: Primele pante ale lui Mont Ventoux sunt destul de line. Primii cinci kilometri nu au rampe mai abrupte de 5,5%, dar apoi se intră pe rampe de 9,5% și 10%!


UPDATE 16:13: Mai sunt doar 14 kilometri până la primele pante ale lui Mont Ventoux! Avansul evadaților e de 3 minute și 45 de secunde!


UPDATE 16:11: Sagan se impune la sprintul intermediar fără prea mari probleme. Slovacul a mai câștigat 20 de puncte și s-a distanțat la 104 puncte în fața lui Mark Cavendish în ierarhia tricoului verde. Slovacul este foarte aproape să câștige pentru a doua oară la rând tricoul verde.


UPDATE 16:08: Se apropie sprintul intermediar de la Malaucene.


UPDATE 16:01: Nu au mai rămas decât 25 de kilometri până la Mont Ventoux. Movistar continuă să ducă o trenă puternică în pluton, fiind urmată de cei de la Sky.


UPDATE 15:55: Vor face cei de la Movistar și cei de la Saxo-Tinkoff o nouă coaliție în această etapă pentru a-l lăsa în spate pe Froome? 


UPDATE 15:50: Iar Mont Ventoux va veni în 32 de kilometri! 


UPDATE 15:48: Viteza medie a celei de-a patra ore de cursă a fost de 45,5 km/h.


UPDATE 15:47: Au mai rămas 20 de kilometri până la sprintul intermediar, unde, probabil, Peter Sagan va câștiga! Slovacul s-ar distanța astfel și mai mult, la aproape 100 de puncte în fruntea clasamentului tricoului verde.


UPDATE 15:43: Avantajul celor din față rămâne la 3 minute și 21 de secunde cu 56 de kilometri rămași


UPDATE 15:32: E clar că evadații au șanse foarte mici să ajungă sus primii. Avansul a scăzut continuu în ultimii 50 de kilometri, iar ei au nevoie de minimum 4 minute pentru a avea șanse la victorie.


UPDATE 15:32: Contador s-a oprit câteva secunde pentru a-și schimba bicicleta. A revenit imediat în pluton.


UPDATE 15:27: Plutonul e dus în trenă de cei de la Movistar. Va ataca oare Quintana azi?


UPDATE 15:22: Mai sunt doar 73 de kilometri din această etapă, iar viteza continuă să fie ridicată! Cum vor reacționa favoriții pe primele pante ale lui Mont Ventoux, care vin în 50 de kilometri?


UPDATE 15:19: Tom Simpson, unul dintre cei mai buni cicliști din istoria Marii Britanii, a decedat pe ascensiunea de pe Ventoux. În urmă cu 46 de ani și o zi, Simpson se pregătea de etapa a 13-a a Turului Franței dintre Marseille și Mont Ventoux. Pe primele pante ale muntelui, Simpson, care acuzase probleme la stomac în etapele precedente, a fost văzut ingerând câteva pastile. Nici vorbă de apă, ci cu ajutorul unei sticle de brandy. Cu un kilometru înainte de finalul ascensiunii, Simpson a căzut de pe bicicletă. Ajutat de un coechipier, a revenit la ghidon și a mai mers 500 de metri, unde a căzut din nou. De data aceasta, definitiv. S-a descoperit că pastilele pe care le luase ciclistul erau, de fapt, amfetamine, care au contribuit din plin la decesul rutierului britanic. Acum, la un kilometru înainte de vârful lui Ventoux se află un memorial în cinstea lui Simpson.


UPDATE 15:15: Ce are însă Mont Ventoux atât de special? În primul rând, aspectul. La 1.912 metri înălțime, Muntele „chel” din Provence poate fi văzut de la 30-40 de kilometri depărtare. Și surprinde prin înfățișarea sa atipică! Din cauza vântului puternic și a tăierii copacilor în urmă cu mai bine de un secol, ultimii 5-6 kilometri ai drumului către vârf au un peisaj deșertificat, aproape selenar. Iar rampele sunt ucigătoare! Asceniunea de azi va avea 20,8 kilometri, cu o rampă medie de 7,5%. Însă acest lucru vine ca urmare a faptului că primii patru kilometri sunt destul de lini, cu rampe maxime de 5,5%. Urmează însă trei kilometri cu rampe între 9,5% și 10,6%. Apoi, drumul se mai înmoaie până la „doar” 7,5% – 8,7%, finalul fiind criminal, ultimii doi kilometri având o înclinație de 9,5%!


UPDATE 15:14: Din evadare, rutierii care se descurcă cel mai bine pe cățărare sunt Riblon și Poels. Riblon a câștigat în 2009 chiar și pe Ax-3-Domaines, ascensiunea pe care a triumfat Froome sâmbăta trecută. Dar avantajul e mult prea mic, iar în cazul unui atac al favoriților, secundele vor scădea metru cu metru.


UPDATE 15:13: Rutierii sunt cu 40 de minute mai în față  decât cel mai rapid orar al zilei. Etapa ar putea să se încheie în două ore.


UPDATE 15:11: Europcar a tras tare pentru ca evadarea să fie prinsă, iar Pierre Rolland să aibă o șansă la cât mai multe puncte pe Mont Ventoux. Avantajul a fost și de șapte minute, dar acum a scăzut la aproape 4 minute.


UPDATE 15:09: Plutonul a trecut și el peste Cote de Bourdeaux.


UPDATE 15:01: Cote de Bourdeaux a fost câștigat de Roy, francezul fiind urmat de Riblon.


UPDATE 14:40: Au mai rămas 90 de kilometri din etapă, s-a rulat extrem de repede, media orară fiind de 47 km/h. Rutierii se îndreaptă spre Mont Ventoux! Avantajul fugarilor e de 4 minute, insuficient pentru ca să ajungă primii pe vârf.


UPDATE 13:40: Rolland (Europcar) și Astarloza (Euskaltel-Euskadi) au încercat să se apropie de evadați, dar nu au reușit și au fost prinși de pluton.


UPDATE 12:56: Plutonul a renunțat să mai alerge după fugari! În prima oră, media a fost incredibilă, aproape 50 km/h!


UPDATE 12:52: Niciun francez nu a câștigat până acum vreo etapă în această ediție a Turului, iar acest lucru se vede în evadare. Din cei 10 rutieri din față, cinci sunt francezi. Iar Pierre Rolland (Europcar) se află într-un grup de contraatacanți, care îi mai cuprinde pe Burghardt (BMC) și Rein Taaramae (Cofidis), la 1 minut și 5 secunde în spate. Mikel Astarloza (Euskaltel-Euskadi) a plecat și el din pluton și e la 1 minut și 30 de secunde în spatele celor 10.


UPDATE 12:46: Evadații au trecut peste Cote de Lens-Lestang, Julien El Fares fiind cel care a câștigat cățărarea. Fugarii nu mai au dificultăți timp de aproape 100 de kilometri, până la cățărarea Cote de Bourdeux. În spate, Marcus Burghardt a încercat și el o mutare și se apropie de grupul fruntaș.


UPDATE 12:39: Evadarea cuprinde câteva nume interesante. E clar că Sagan a plecat pentru sprintul de la kilometrul 208, ceea ce înseamnă că slovacul are șanse mari să câștige pentru a doua oară tricoul verde la Paris. Dintre evadați, Riblon și Poels par cei mai buni cățărători, însă Chavanel sau Fedrigo nu trebuie neglijați. Totuși, ultimii doi ar fi preferat un final în coborâre.


UPDATE 12:36: Sky nu i-a lăsat pe cei 13 să evadeze și i-a prins! Avansul grupului de frunte a crescut la 50 de secunde.


UPDATE 12:33: Pare că evadarea s-a format deja.10 oameni au avantaj de 40 de secunde în fața plutonului. Aceștia sunt Peter Sagan (Cannondale), Markel Irizar (RadioShack-Leopard), Christophe Riblon (AG2R-La Mondiale), Ruben Losada (Euskaltel-Euskadi), Daryl Impey (Orica-GreenEdge), Wout Poels (Vacansoleil-DCM), Julien El Fares (Sojasun), Sylvain Chavanel (Omega Pharma-Quick Step), Pierrick Fedrigo și Jeremy Roy (ambii FDJ). În spatele lor s-a format un alt grup masiv, de 13 rutieri.


UPDATE 12:23: Nici mutarea lui Rolland și Wout Poels (Vacansoleil-DCM) nu a avut succes, dar francezul a mai câștigat un punct în ierarhia cățărătorilor. Urmează Cote de Lens-Lestang (2,1 km la 3,8%), la km 45.


UPDATE 12:22: Chiar și Pierre Rolland încearcă să iasă din pluton pentru a mai câștiga puncte în ierarhia cățărătorilor


UPDATE 12:21: De Gendt a câștigat prima cățărare a zilei, Cote de Eyzin-Pinet. Rutierii sunt acum pe Cote de Primarette (2,6 km la o rampă medie de 4,1%).


UPDATE 12:20: Nici după prima cățărare lucrurile nu s-au așezat. Tom de Gendt (Vacansoleil-DCM), Sylvain Chavanel (Omega Pharma-Quick Step), Alessandro De Marchi (Cannondale) și Bart de Clercq (Lotto-Belisol) evadaseră, dar au fost prinși de pluton.


UPDATE 12:00: Se rulează cu circa 45-50 km/h, fapt care face imposibilă formarea unei evadări. Însă pe Cote de Eyzin-Pinet, cățărarea care începe în 5 kilometri, rutierii se pot desprinde. Este o ascensiune de categoria a patra, de 3,9 kilometri, cu o rampă medie de 4,7%.


UPDATE 11:57: Interesant este că azi expiră și suspendarea de un an pentru dopaj lui Frank Schleck. Unde va reveni rutierul luxemburghez? RadioShack-Leopard i-a reziliat contractul, în timp ce Astana a spus că nu dorește să îl înregimenteze în această vară.


UPDATE 11:55: Cei doi evadați au fost prinși. Urmează noi atacuri!


UPDATE 11:52: Gilbert și Westra s-au distanțat la 15 secunde, dar cu siguranță vor fi urmăriți „full-gas” de pluton. Sunt prea multe echipe care nu au om în față în acest moment.


UPDATE 11:49: Nicio evadare nu reușește să se desprindă, din cauza vitezei ridicate. În frunte se află, deocamdată, Philippe Gilbert (BMC) și Lieuwe Westra (Vacansoleil-DCM). Se va merge așa până la prima cățărare a zilei?


UPDATE 11:47: Se merge repede, niciun atac nu a avut loc în primele 5 minute.


UPDATE 11:45: Fuglsang a spart în zona neutră, dar a revenit în pluton! Start în etapa a 15-a a Turului Franței!


UPDATE 11:36: S-a luat deja startul fictiv, în 10 minute se va da și cel real!


UPDATE 11:35: Cei 242,5 kilometri ai zilei sunt presărați și cu alte patru cățărări. Primele trei vin în primii 44,5 kilometri și sunt de categoria a patra, în timp ce a patra, al cărei vârf se află la km 143, e de categoria a treia.


UPDATE 11:32: Piața transferurilor din plutonul profesionist devine tot mai agitată. Ieri, după victoria lui Matteo Trentin, președintele echipei Omega Pharma-Quick Step, Patrick Lefevere, a declarat pentru postul belgian „Sporza” că de la 1 august echipa sa îl va înregimenta pe sprinterul Alessandro Petacchi (38 de ani), care va deveni lansator pentru Mark Cavendish.


UPDATE 11:21: Organizatorii au montat deja linia de sosire. Cine va câștiga azi?


UPDATE 11:12: Timp de 14 etape, Pierre Rolland (Europcar) a acumulat 50 de puncte în ierarhia cățărătorilor. Rutierul care va trece primul azi pe Ventoux va primi exact 50 de puncte. Să se teamă francezul că va pierde tricoul? E posibil, mai ales dacă etapa va fi câștigată de Froome!


UPDATE 11:04: Etapa va începe în mai puțin de 40 de minute! Vom vedea din nou încercări numeroase de a forma o evadare sau va lăsa plutonul un grup de fugari să plece încă de la prima bornă?


UPDATE 10:53: Cea mai rapidă ascensiune a lui Mont Ventoux a fost reușită de Iban Mayo în 2004. Atunci, fostul rutier de la Euskaltel-Euskadi a terminat muntele „chel” în 55 de minute și 51 de secunde. Pe locul secund s-a clasat Tyler Hamilton (56 de minute și 26 de secunde), iar pe trei Jonathan Vaughters (56 de minute și 50 de secunde).

1.  2004: 55:51 Iban Mayo 23.10 km/h
2.  2004: 56:26 Tyler Hamilton 22.86 km/h
3.  1999: 56:50 Jonathan Vaughters 22.70 km/h
4.  2004: 56:54 Oscar Sevilla 22.67 km/h
5.  1999: 57:33 Alexander Vinokourov 22.42 km/h
6.  1994: 57:34 Marco Pantani 22.41 km/h
7.  1999: 57:34 Wladimir Belli 22.41 km/h
8.  2004: 57:39 Juan Miguel Mercado 22.38 km/h
9.  1999: 57:42 Joseba Beloki 22.36 km/h
10. 2004: 57:49 Lance Armstrong 22.31 km/h


UPDATE 10:50: Peste 500.000 de spectatori sunt așteptați azi pe ultima cățărare a zilei. Mulți dintre ei au ajuns deja acolo!


UPDATE 10:48: Dificultatea lui Mont Ventoux a fost recunoscută chiar și de Alberto Contador. „Mi-am vomitat inima pe Ventoux în 2009″, a spus spaniolul.


UPDATE 10:45: Rutierii de la Sky au luat un mic dejun delicios, mulțumită chefului Sorin Kristiansen, unul dintre cele mai îndrăgite personaje de pe rețeaua de socializare Twitter.


UPDATE 10:20: Cu siguranță, mulți rutieri francezi vor încerca să evadeze azi. Ultimul ciclist din Hexagon care a câștigat pe Mont Ventoux a fost Richard Virenque (foto jos) în 2002, iar ultimul francez care s-a impus de ziua Franței a fost tot David Moncoutie, în 2005!


UPDATE 10:18: Fiind cea mai lungă etapă din acest Tur, 242 de kilometri, manșa de azi îi va alinia pe rutieri la start încă de la ora 11:50. Transmisiunea Eurosport va începe la ora 15:00.


UPDATE 10:11: Site-ul oficial al Turului Franței a postat o imagine cu ceea ce îi va aștepta azi pe cicliști. Un munte legendar, căruia îi place să își ia „jertfa”. Cine va câștiga însă pe Mont Ventoux? ProSport vă invită să aflați mai multe despre muntele pe care îl vor escalada azi rutierii.


UPDATE 10:09: Atmosfera este destul de tensionată înaintea etapei de azi în tabăra echipei Sky. Froome a rămas fără Kirienka și Boasson Hagen, astfel că cei șase colegi rămași vor fi nevoiți să controleze cursa, așadar să tragă mai tare. Conform ziaristului David Walsh, atmosfera la micul dejun al echipei britanice e destul de încordată.


UPDATE 10:03: În fiecare an, francezii sărbătoresc pe 14 iulie ziua Franței. Astfel, sute de mii de oameni ies pe străzi pentru a-i încuraja pe cicliști, iar azi se pare că va fi la fel. În vârful lui Mont Ventoux sunt așteptați peste 500.000-600.000 de spectatori.


UPDATE 9:40: Laurens Ten Dam (Belkin), locul 5 din clasamentul general, este gata de cursă azi.


UPDATE 9:35: Va fi o etapă epică, în care favoriții se vor bate până la ultima picătură de energie pe o cățărare de 20,8 kilometri, cu o rampă medie de 7,5%. Ce este însă Mont Ventoux și de ce ascensiunea e considerată legendară? ProSport vă invită să aflați în acest articol.


UPDATE 9:32: Clasamentul general va cunoaște, cu siguranță, modificări importante după etapa de azi. Însă ce vor reuși Froome, Mollema sau Contador să facă azi?

Clasament general:


 

 

 

Etapa 15: Infernul „chel” (duminică, 14 iulie, Givors – Mont Ventoux, 242,5 km)

Mont Ventoux a fost întotdeauna o atracție pentru suporterii Turului Franței. Particularitatea ascensiunii de 20,8 km, cu o rampă medie de 7,5%  este peisajul selenar oferit de bolovanii albi și de lipsa vegetației. Totul datorită mistralului, vântului care a suflat în trecut și cu 320 km/h pe crestele Muntelui „Chel”! „Gigantul din Provence” i-a fascinat încă de acum un secol pe cicliști, în ciuda dificultății sale. Primul rutier care l-a cucerit a fost Jacques Gabriel în 1907, care a terminat ascensiunea în aproape două ore și jumătate. Progresele au făcut ca acum Muntele „Chel” să fie urcat în doar o oră de către specialiștii cățărărilor. Însă pe lângă peisaj și istorie, muntele din Provence are și o istorie tragică. În 1967, britanicul Tom Simpson a murit pe pantele sale, după ce a căzut de pe bicicletă din cauza căldurii. Nici cocktailul de amfetamine cu alcool luat în seara precedentă de britanic nu a ajutat. Însă de atunci, pe Ventoux nu s-a mai înregistrat niciun deces într-o cursă profesionistă, muntele fiind cucerit atât de cățărători redutabili, precum Eddy Merckx, Marco Pantani sau Richard Virenque, cât și de rutieri mai puțini cunoscuți precum Eros Poli sau Richard Virenque. Ales de organizatori să onoreze ziua națională a Franței, Muntele „Chel” își va lua, cu siguranță, tributul și în acest an.

Favoriți: Chris Froome, Alberto Contador, Joaquim Rodriguez
Jokeri: Thibaut Pinot, Pierre Rolland

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
Centralele pe gaz devin interzise! Cele mai vechi de 30 de ani vor trebui înlocuite
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×