De îndată ce a anunțat că va participa în Turul Franței, al cărui start se va da mâine, Alberto Contador a devenit favorit la adjudecarea tricoului galben, care se va decerna pe Champs-Élysées, în 24 iulie. Firesc, toată lumea se întreabă cum poate fi bătut spaniolul, devenit cel mai bun ciclist al momentului, un fel de Miguel Indurain sau Lance Armstrong în zilele lor bune, ca să-i enumerăm doar pe ultimii mari câștigători ai Marii Bucle.
Pe portalul bicycling.com au fost oferite câteva modalități prin care triplul învingător în Turul Franței poate fi detronat în acest an.
1. Poate pierde timp la contratimpul pe echipe
Cu siguranță echipa spaniolului, Saxo Bank, nu este cea mai slabă din cursă, însă nici cea mai redutabilă atunci când vine vorba de contratimp pe echipe. Contador are coechipieri buni pe munte, însă nu și la acest „exercițiu”, astfel că va pierde timp, în etapa a doua, în comparație cu alte echipe. Sky Team, RadioShack, Garmin-Cervelo sau Leopard-Trek sunt formații mai redutabile, iar pe distanța a 23 de kilometri, cât va însuma etapa contracronometru din 3 iulie, vor încerca să obțină cât mai multe secunde în plus. Orice secundă este importantă, dovadă că Alberto Contador a câștigat două din cele trei tururi la sub un minut avans.
2. În prima săptămână se pot obține secunde prețioase
Contador vine în Turul Franței fără să aibă prea multe curse la activ în ultima vreme. După Turul Italiei, Alberto a mai concurat doar la „naționalele” Spaniei, unde a și fost bătut, semn că nu se află încă în cea mai bună formă. El și-ar putea intra în ritm după câteva zile de cursă, etapele fiind în general plate. În prima săptămână, ploile și vântul pot juca un rol decisiv în Bretania, acolo pe unde va rula caravana ciclistă. Sunt și două mici cățărări unde Contador cu siguranță nu va ataca. Dacă poate fi surprins acolo, se pot câștiga alte zeci de secunde prețioase.
3. Trebuie atacat înainte să atace spaniolul
În această ediție, rutierii vor trece mai întâi prin Munții Pirinei și mai apoi prin Alpi, două treceri peste Galibier sau Alpe d’Huez, munți deveniți celebri în Turul Franței, reprezentând deliciul cursei din acest an. Cei care își doresc să-l detroneze pe Contador sunt sfătuiți să atace încă din prima etapă din Pirinei, pe 14 iulie, de ziua Franței. Să atace ei și să nu aștepte reacția lui Contador, care, în general, ia primul inițiativa pe munte în marile tururi. Iar cu diferențele făcute de la început și-a permis să controleze ulterior cursele și să câștige. Andy Schleck sau Levi Lepheimer, pretendenți la victoria finală, au și „locotonenți” pe măsură ca valoare, Franck Schelck, respectiv Chris Horner și Jani Brajkovic, care se pot desprinde de pluton pe Tourmalet și să pună astfel presiune pe Contador. Iar pe ultima cățărare, pe Luz Ardiden, oamenii-cheie să declanșeze alte atacuri.
6 etape montane, cu patru finișuri în cățărare
23 de cățărări de categoria a doua, întâi și specială
3.430 de kilometri va parcurge caravana ciclistă în Turul Franței, în 21 de etape
190 de țări vor transmite Turul Franței la ciclism. În România, Marea Buclă va fi în direct pe Eurosport
15 milioane de spectatori sunt așteptați să întâmpine caravana în cele 21 de etape
2 miliarde de spectatori se estimează că va fi audiența la Marea Buclă
Contador poate pierde tot
Alberto Contador a fost depistat pozitiv cu clenbuterol la un control antidoping în Turul Franței la ediția precedentă, dar s-a apărat spunând că a fost victima unei contaminări alimentare. Cazul a făcut înconjurul lumii în ultimele luni și a ajuns la TAS după ce federația spaniolă l-a absolvit de orice vină.
Francezii, dar și rutieri din caravană s-au opus prezenței ibericului la ediția din acest an a Turului Franței, dar și la intervenția UCI (Uniunea Ciclistă Internațională) el a fost primit la start. TAS va da un verdict în cazul lui Contador după Turul Franței, iar în cazul în care îl va găsi vinovat, spaniolul va rămâne fără victoria din 2010, dar și fără cele din acest an, inclusiv Turul Italiei și cel al Franței, dacă îl va câștiga din nou.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER