MAREA PEDALARE | Prima dragoste a fost canotajul, dar acum parcurge 8.000 de km pe an în șa. Povestea domnului Someșan

MAREA PEDALARE | Prima dragoste a fost canotajul, dar acum parcurge 8.000 de km pe an în șa. Povestea domnului Someșan
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Veteranul de anul acesta al evenimentului Marea Pedalare este Petre Someșan: „Parcurg vreo 8000 de kilometri pe an”, spune ciclistul
  • Marea Pedalare va avea loc pe 18 aprilie

 „Am pe undeva pe la 73 de ani”, susține domnul Someșan, cel care se numără printre cei 300 de participanți, care vor lua startul la o nouă ediție a turului organizat de ProSport și dedicat celor care iubesc mersul pe bicicletă în natură. Echipa ProSport a ridicat ștacheta expediției tradiționale pe bicicletă către mare, astfel că ediția din acest an se va derula sub un nou nume sugestiv: Marea Pedalare!

Pensionar, la 1,73 m și 75 de kilograme, cu problemele bătrâneții, Petre Someșan se declară mai activ de cât și-ar dori. A început să pedaleze la vârsta de 40 de ani, după o pauză de 20 de ani, perioadă în care, declară: „Mai mult m-am prostit. Apoi, încet, încet, cu viața de familie, s-a născut pasiunea pentru pedalat. Am avut noroc de un grup de bicicliști, cu care, am început să fac București-Ploiești, București-Giurgiu”.

„Fac și câte 50 – 60 de kilometripe zi”

Totuși, prima dragoste nu a fost ciclismul, ci… canotajul. La vârsta de 14 ani, a început la Tânărul Dinamovist, apoi a mai trecut pe la Progresul, ca într-un final să ajungă în echipa de seniori de la Dinamo. „Apoi începusem aiureala, eram prin liceu, mă facusem mai mare, nu prea avem supraveghere. Am avut performanțe notabile la nivel național, locul 3 pe țară. Trăgeam pe Herăstrău, pe Snagov. Au fost vreo 3 veri bune. Mi-a plăcut canotajul. „L-a urmărit pe Ivan Patzaichin câțiva ani, deoarece era din domeniul dânsului, dar nu este un admirator al cuiva din sportul românesc.

Pleacă împreună cu grupul său de bicicliști, care îl va însoți și în experiența de la „Marea Pedalare”, pe trasee prestabilite precum: Valea Prahovei, Transalpina, Marea Neagră.

„Noi nu prea plecăm la plimbare. Când plecam pe Valea Prahovei, știam ce ne așteaptă. Eram mai mulți, era cald, mai mergea o bere, mai făceam o glumă. Neapărat fac 30 de kilometri pe zi cu bicicleta, dar am situații când fac și câte 50-60 de kilometri, depinde ce drumuri mai am de făcut prin București”.

„Sunt omul care parcurge 7.000 – 8.000 de kilometri pe an cu bicicleta, kilometri pe care îi fac cu grupul, nu cred că i-aș face singur”

Petre Someșan a participat și la edițiile anterioare: în 2012, 2013 și 2014. „Au fost momente când nu-mi plăcea ritmul și am ales să merg înaintea celorlalți participanți. Am preferat să merg cu ei, dar înaintea lor. Mi-a plăcut faptul că participă lume care iubește ciclismul, copii, femei, bătrâni. Anul acesta sper să fie aceeași atmoferă, în plus voi pedala cu fiul meu și cu grupul meu de cinci persoane”. Urmașii domnului Someșan au aceleași pasiuni, fiul acestuia urmând să-l însoțească la ediția a-IV-a, iar nepoțica fiind așteptată să debuteze peste un an.

„Mănânc foarte sănătos”

Și cum ciclismul presupune o alimentație sănătoasă, domnul Someșan își întreține pasiunea pentru sportul cu pedale și având grijă zi de zi de mâncarea pe care o consumă. Recunoaște că a început să mănânce sănătos în urmă cu șapte ani, nu pentru a face performanță, ori pentru a trăi mai sănătos, ci obligat de vârstă și de starea de sănătate. „Am scos din meniu prăjelile, carnea prajită. Mâncam și nesănătos și aiurea. Am făcut numai prostii la capitolul alimentație, totuși lucrurile s-au schimbat. Mănânc foarte sănătos, nu am alimentație specială, mănânc fructe, legume și semințe. Am avut noroc cu familia și treburile s-au îndreptat”.

„Stau ca în fotoliu pe bicicletă”

Domnul Someșan deține o bicicletă Boardman, îmbunătățită, astfel încât să se muleze pe condiția și pe necesitățile dânsului. „Din ”90 am făcut o grămadă de schimbări, am depășit perioada cursierei. Am schimbat vreo patru cursiere , dar în ultima vreme m-a interesat mai mult comoditatea, și nu performanța sportivă. Mi-am luat un Mountain Bike, la care i-am pus niște roți de 28, cât mai subțirele, și frâne pe disc. Am schimbat și ghidonul, l-am ridicat și am lăsat șaua. Stau ca în fotoliu pe bicicletă. Cu toateîmbunătățirile pe care le are, bicicleta costă cam 4.500 de lei în momentul de față”, mai dezvăluie protagonistul nostru. Veteranul a încercat să și anticipeze pe ce culmi îl vor purta pașii.

„Cât pot, pedalez. Doresc doar să pedalez. Nu îmi propun să ajung în Franța, dar Transfăgărășanul, Piatra Arsă, Bran, Marea Neagră sunt de bază și trebuie făcute. Important e calumeasă vadă, dacă ăla poate, eu de ce să nu pot? Din acest punct de vedere sunt un exemplu pentru familia mea”, a încheiat Petre Someșan.


Sâmbăta, 18 aprilie:

  • plecare din Bucuresti la ora 08:30
  • cina la hotelul Baden, ora 20:00

Duminică, 19 aprilie

  • mic dejun la hotelurile Baden si Albatros intre orele 07:00-08:00
  • trecerea cu bacul 08:00
  • plecarea de la Ostrov 08:30

Articol scris de Dan MIREA

 

 
Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Anunț de ultimă oră pentru românii care au cont la Raiffeisen Bank! Schimbare MAJORĂ pentru clienți
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Reacție categorică înainte de reluarea Superligii: „Să ia oricine campionatul, numai FCSB nu!”
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
"150 de jucători şi 10 antrenori". Strategia falimentară a lui Becali l-a surprins pe fotbalistul venit din Portugalia la FCSB:…
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
BANCUL ZILEI. – Ce e, Bulă? De ce plângi? – Am vrut fată, nu băiat!
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
Moment istoric: au început săpăturile la cel mai mare proiect energetic al României, Neptun Deep
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Ce s-a ales de Nicolae Mitea. Fostul internaţional a împlinit 40 de ani: „Petrec mult timp cu ea!”
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Cele 6 zodii care își schimbă destinul în aprilie 2025. Abundență FINANCIARĂ pentru acești nativi!
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
Buletin cu cip de pe 20 mai! Ce informații vor conține noile cărți de identitate
"O rușine națională, o bombă ecologică care s-a umflat sub ochii autorităților timp de 25 de ani" - Dezvăluiri BOMBĂ…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
E legal să întorci în sensul giratoriu? Ce reguli stabilește Codul Rutier 2025
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
Bogdan Talașman se alătură distribuției serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „Am încercat să nu semene cu ...”
×