Daniel Moreno (Katiușa) a câștigat etapa a noua a Turului Spaniei, cu final pe „zidul” de la Valdepenas de Jaen. Moreno a preluat și tricoul roșu de lider de la Nicolas Roche.
*Ibericul a câștigat după un atac dat pe ascensiunea din ultimul kilometru, pe care a negociat-o excelent *Mâine, rutierii urcă pe Guejar Sierra – Alto Hazallanas, o ascensiune de categorie specială
Turul Spaniei a știut întotdeauna să condimenteze finalurile de etapă cu o rampă mică, de 2-3%, suficientă însă să le pună probleme sprinterilor. Însă organizatorilor le place să aducă în prim-plan câteodată și câteva ascensiuni scurte, dar extrem de abrupte, de tipul celor întâlnite în clasicele din Flandra sau Valonia. E și cazul „zidului” de la Valdepenas de Jaen, care trece chiar prin centrul orașului. O ascensiune foarte scurtă, de un singur kilometru, care are însă rampe solicitante, de 27%, care pun mari probleme cățărătorilor puri, dar avantajează rutierii cu explozie, puncheurii, precum Joaquim Rodriguez, Alejandro Valverde, Philippe Gilbert sau Daniel Moreno. Ultimul a avut azi o prestație excelentă la Valdepenas de Jaen, acolo unde a câștigat pe zidul din centrul orașului, acolo unde coechipierul său, Purito Rodriguez, triumfase în 2011.
Valverde și Purito Rodriguez au fost singurii rutieri care s-au putut ține de Moreno
O etapă agitată, condusă bine de pluton
Fără să aibă pe traseu dificultăți majore, cu o singură ascensiune de categoria a doua spre final, manșa a noua a Vueltei, dintre Antequera și Valdepenas de Jaen (163,7 km) urma să se decidă însă pe „zidul” din micuța localitate andaluză. Însă deși Daniel Moreno și Purito Rodriguez (Katiușa) sau Alejandro Valverde (Movistar) vizau victoria, Lloyd Mondory (Ag2R-La Mondiale), Javier Aramendia (Caja Rural-Seguros RGA), Anthony Roux (FDJ), Johnny Hoogerland (Vacansoleil-DCM) și Luke Rowe (Sky) și-au încercat norocul cu o evadare. N-au muncit însă suficient pentru a ține la respect plutonul condus de Katiușa și Movistar, fiind prinși chiar înainte de ascensiunea lui Alto de los Frailes, de categoria a doua. Pe cățărare au existat alte atacuri, însă doar Edvald Boasson Hagen (Sky) a reușit să se detașeze cu adevărat de pluton.
Dani Moreno va purta pentru prima oară în carieră tricoul roșu în etapa de mâine
Moreno, dublă lovitură
Dar nici norvegianul lui Sky, care s-a refăcut după ce și-a fracturat clavicula în Le Tour, nu a reușit să se mențină în frunte, iar trena celor de la Katiușa, care au controlat perfect grupul favoriților, l-a prins pe Boasson Hagen cu doar 1,7 kilometri înainte de final. Iar Moreno, care viza tricoul roșu, s-a comportat excelent. A așteptat momentul potrivit și a țâșnit în forță, punând imediat între el și rivali circa 20 de metri. Spaniolul a păstrat ritmul alert de pedalare și pe porțiunea cu rampă de 27%, iar în final s-a impus cu trei secunde în fața lui Valverde și a lui Purito Rodriguez, ultimul stând cuminte în spatele rivalului său. Pe patru a venit Nicolas Roche, la opt secunde de Moreno, suficient pentru irlandez să piardă tricoul roșu în dauna celui care și-a trecut în cont azi cea de-a doua victorie de etapă din Vuelta 2013, după cea din etapa a patra.
Clasament etapă:
Clasament general:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER