Norvegianul Thor Hushovd a câștigat etapa a XIII-a a Turului Franței!** Voeckler își păstrează tricoul galben

Rutierul norvegian al echipei Garmin, Thor Hushovd, a câștigat,
vineri, etapa a XIII-a a Turului Franței, iar francezul Thomas
Voeckler (Europcar) și-a păstrat tricoul galben de lider în
clasamentul general, informează AFP.

Thor Hushovd (33 de ani), care a purtat tricoul galben șapte
etape în această ediție a Turului Franței, a parcurs etapa de
vineri, desfășurată pe distanța de 152,5 kilometri, între Pau și
Lourdes, în 3 ore, 47 de minute și 36 de secunde. El a fost urmat
de francezii David Moncoutie și Jeremy Roy.

Norvegianul a obținut al 9-lea succes în participările la Turul
Franței.

Francezul Thomas Voeckler și-a păstrat tricoul galben, după
această a doua etapă desfășurată în Pirinei, fiind urmat în
clasamentul general de Frank Schleck, la un minut și 49 de secunde,
și de australianul Cadel Evans (BMC), la două minute și 6 secunde.
Contador este pe locul șapte, la patru minute de primul clasat.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 15 07. 2011, 20:01
Actualizat: 15 07. 2011, 20:03