Ofertă tentantă din partea lui Oleg Tinkoff: „Dacă Froome, Contador, Nibali și Quintana participă în 2015 la toate cele trei mari tururi, vor primi un milion de euro”

Omul de afaceri rus Oleg Tinkoff a declarat, luni, că este dispus să ofere un bonus în valoare de un milion de euro pentru cicliștii Alberto Contador, Chris Froome, Vincenzo Nibali și Nairo Quintana, dacă aceștia vor participa în 2015 la toate cele trei mari tururi, informează L’Equipe.

Dacă Alberto Contador, Chris Froome, Vincenzo Nibali și Nairo Quintana sunt de acord să participe la toate cele trei mari tururi (n.r. – Turul Italiei, Turul Franței și Turul Spaniei) vor primi de la banca Tinkoff un milion de euro. Fiecare dintre ei va avea un bonus de 250.000 de euro„, a spus Oleg Tinkoff pentru site-ul cyclingnews.com.

Rutierul spaniol Alberto Contador, component al echipei Tinkoff Saxo și câștigător în acest an al Turului Spaniei, a confirmat că va participa la ediția din 2015 a Turului Italiei, în timp ce columbianul Nairo Quintana (Movistar), care în 2014 s-a impus în Giro, a spus că prioritatea sa pentru anul viitor este Turul Franței.

Ciclistul italian Vincenzo Nibali (Astana), câștigător al Turului Franței în acest an, și britanicul Chris Froome (Sky), care s-a impus în 2013 în Marea Buclă, nu și-au anunțat încă intențiile pentru anul viitor.

Publicat: 07 10. 2014, 11:49
Actualizat: 07 10. 2014, 11:50