Phinney, debut excelent în noul sezon. Americanul a câștigat contratimpul din Dubai

Prima ediție din istorie a Turului Dubaiului a debutat cu un contratimp de 9,9 kilometri, câștigat de americanul Taylor Phinney (BMC Racing Team).

  • Favoriții Tony Martin și Fabian Cancellara nu au venit decât pe locurile 4, respectiv 5



La Turul Dubaiului participă rutieri importanți, precum Peter Sagan (al doilea din stânga), Fabian Cancellara (al treilea din stânga), Mark Cavendish (primul din dreapta) sau campionul mondial Rui Costa (al treilea din dreapta)

Taylor Phinney (BMC Racing Team) a debutat cu succes în Turul Dubaiului, reușind să se impună autoritar în prima etapă a competiției din Emiratele Arabe Unite, un contratimp individual de 9,9 kilometri în jurul orașului Dubai. Americanul de 23 de ani a dezvoltat aproape 6,0 wați pe kilogram în cei 9,9 kilometri ai primei manșe, câștigând clar, după ce a încheiat parcursul în 12 minute și 3 secunde, cu 14 secunde în fața coechipierului Steven Cummings.


Phinney a făcut slalom printre zgârie-norii din Dubai pentru a câștiga prima etapă a Turului Dubaiului

Ceilalți doi mari favoriți ai etapei de debut a competiției care se află la prima ediție, Tony Martin (Omega Pharma-Quick Step), actualul campion mondial la contratimp, și Fabian Cancellara (Trek Factory Racing), au dezamăgit, încheind prima etapă pe locurile 4 (la 22 de secunde de Phinney), respectiv 5 (la 26 de secunde diferență). Principalul motiv pentru care Martin și Cancellara nu au putut să se bată cu Phinney a fost vântul. Americanul a intuit corect prognoza meteo și a ales să plece devreme în cursă, în timp ce marii favoriți au plecat printre ultimii rutieri și nu au mai putut face nimic. Marea surpriză a zilei a fost danezul Lasse Norman Hansen (Garmin-Sharp), un debutant venit din ciclismul de pistă, care a sosit pe locul 3, la 16 secunde de Phinney. Hansen e campion olimpic în proba de omnium la JO de la Londra.


Cancellara a debutat în tricoul noii echipe Trek, care a preluat formația RadioShack-Leopard

Știu că Tony ia în serios orice manșă, indiferent dacă e vorba de un contratimp lung sau unul mai scurt, cum a fost cel de azi. Vântul a fost decisiv și sunt foarte mulțumit că am câștigat”, a spus Phinney, 23 de ani, la finalul cursei. Americanul de la BMC e un specialist al probelor individuale, fiind câștigător de contratimp în Turul Italiei (2012), dar și de două ori ocupant al locului 4 la Campionatele Mondiale de contratimp în 2012 și 2013. Turul Dubaiului continuă mâine, cu etapa Dubai – Palm Jumeirah, 122 de kilometri, care se termină pe insula artificială Palm Jumeirah, într-un peisaj superb.

Clasament etapa 1 Turul Dubaiului:

Publicat: 05 02. 2014, 16:53
Actualizat: 05 02. 2014, 16:56