Rabottini a câștigat etapa a 15-a din Il Giro!** Purito Rodriguez i-a învins pe Basso și Scarponi și e în roz!
Tânărul italian Matteo Rabottini a câștigat etapa a 15-a a Il Giro, după o evadare de senzație, în care a fost ajuns cu 500 de metri de final de Joaquim Rodriguez. Totuși, rutierul din Cizmă, care evadase după doar 18 kilometri de la start, a găsit resursele necesare pentru a rămâne în roata lui Purito, care nu a mai forțat pe linia de finish și i-a permis ciclistului de la Farnese să bifeze prima mare victorie a carierei.
De partea cealaltă, Purito este noul purtător al tricoului roz, terminând cursa la 39 de secunde diferență față de vechiul purtător, canadianul de la Garmin, Ryder Hesjedal. Pe o cățărare care i s-a potrivit mănușă (destul de scurtă și cu o pantă accentuată), Rodriguez și-a folosit explozia pentru a se depărta de grupul favoriților.
Podiumul a fost completat de Losada, care plecase în urmărirea lui Rabottini, dar a renunțat când a aflat că Joaquim Rodriguez a părăsit grupul favoriților (fiind coechipieri, Losada a rămas să îi ducă trena lui Purito pentru aproximativ 200 de metri). Pe locurile următoare s-au clasat cei doi mari favoriți ai turului, Scarponi și Basso, care au sosit la 25 de secunde de Rodriguez. În clasamentul general, Purito are un avans de 30 de secunde în fața lui Hesjedal și de 1:22 în fața lui Basso.
După ziua de pauză de mâine, urmează o etapă în care favoriții nu vor conta, traseul, deși în urcare permanentă, neavând nicio cățărare repertoriată. Două zile de odihnă meritate pentru Purito&Co, înainte de asaltul final: de miercuri încep etapele regine din Il Giro, cu o primă etapă care se termină la Cortina D’Ampezzo, după patru cățărări extrem de grele: două de categoria a II-a și două de categoria I.
De menționat că etapa de astăzi a consemnat abandonul lui Franck Schleck, unul dintre favoriți, dar care de câteva zile avea probleme la umăr.
sursa foto: steephill.tv