Rasmussen, suspendat doi ani
Michael Rasmussen, ciclistul danez exclus din ediția 2007 a Turului Franței, pentru că a mințit cu privire la locația sa, a fost supendat pentru doi ani de Federația Monegască de Ciclism (FMC). Suspendarea sa a intrat în vigoare din ziua în care a fost exclus din Turul Franței, 25 iulie 2007. În vârstă de 34 de ani, ciclistul care concura atunci pentru echipa Rabobank, a fost dat afară pentru că a mințit cu privire la locația sa.
Înaintea startului în Marea Buclă, danezul fusese avertizat pentru că a ratat mai multe controale antidoping inopinate, lucru pe care l-a recunoscut. Potrivit regulamentului UCI, care prevede sancțiuni pentru trei controale ratate într-o perioadă de 18 luni, Rasmussen risca doi ani de suspendare. Ciclistul danez a primit astfel pedeapsa maximă în acest caz.
Â