Lovitură de proporții în sportul mondial! Visma-Lease a Bike a reușit să-l convingă pe starul Wout van Aert să semneze un contract pe viață.
Dorit de rivala Bora, Wout van Aert s-a înțeles pentru prelungirea contractului, semnând o înțelegere care va uimi cu siguranță lumea sportului mondial.
De obicei, în sportul mondial înțelegerile cu vedetele se întind pe cel mult cinci ani, iar fidelitatea a ajuns o raritate într-o lume în care aspectul financiar este pus pe primul plan.
Wout van Aert a luat însă o decizie radicală prin înțelegerea semnată cu Visma, care a făcut repede „valuri” prin faptul că aceasta a fost una pe viață pentru starul din ciclism.
Cei de la Visma s-au pregătit special pentru acest moment și i-au făcut o prezentare „galactică” lui Wout van Aert, amintind de succesele memorabile din cariera acestuia.
„Este unic în sportul nostru, dar amândoi nu a trebuit să ne gândim mult la asta”, a comentat Richard Plugge, conducătorul echipei Visma, după ce negocierile dintre părți s-au încheiat.
„Wout este un sprinter, un ciclist de curse clasice, un specialist în contratimp şi, într-o zi bună, poate câştiga şi o etapă de munte, precum celebra sa victorie de pe Mont Ventoux în Turul Franţei”, a completat Plugge, cu referire la starul ajuns la vârsta de 30 de ani.
„Wout a devenit şi o parte indispensabilă a echipei noastre, un lider şi un coechipier care îi face pe alţii mai buni”, este convins Plugge.
📝 𝓐 𝓵𝓮𝓽𝓽𝓮𝓻 𝓯𝓻𝓸𝓶 𝓦𝓸𝓾𝓽 𝓽𝓸 𝓸𝓾𝓻 𝓽𝓮𝓪𝓶 😍 pic.twitter.com/TuzOfigzGA — Team Visma | Lease a Bike (@vismaleaseabike) September 18, 2024
📝 𝓐 𝓵𝓮𝓽𝓽𝓮𝓻 𝓯𝓻𝓸𝓶 𝓦𝓸𝓾𝓽 𝓽𝓸 𝓸𝓾𝓻 𝓽𝓮𝓪𝓶 😍 pic.twitter.com/TuzOfigzGA
— Team Visma | Lease a Bike (@vismaleaseabike) September 18, 2024
Campion mondial de cyclo-cross în trei rânduri, Wout van Aert s-a remarcat și în Milano-San Remo, Strade Bianche, Gent–Wevelgem, ori Amstel Gold Race.
Wout van Aert a câștigat nouă etape în Turul Franței, reușind să se impună și în trei etape din Turul Spaniei.
Acest sezon este însă unul încheiat pentru starul belgian după accidentarea gravă pe care a suferit-o la genunchi în etapa a 16-a din Turul Spaniei. Prin urmare, Wout van Aert va rata Campionatele Mondiale care vor avea loc în Elveția, la Zurich.
Problemele medicale l-au determinat pe van Aert să renunțe și la Turul Italiei din acest an, după ce și-a rupt clavicula și mai multe coaste.
Recent, van Aert a reușit o performanță notabilă și a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris.
Anul viitor, principalul obiectiv pentru Wisma va fi să câștige iar Turul Franței. În 2024, aici a reușit să se impună Tadej Pogacar, care i-a luat fața lui Jonas Vingegaard.
Această echipă este unică și mi se potrivește perfect. De aceea, am decis să rămân aici pentru totdeauna, iar asta pentru că mă simt foarte bine” – Wout van Aert
An amazing record with Team Visma | Lease a Bike so far 🏆 Wout van Aert, 30, has signed a contract that will keep him with the Dutch team to the end of his career. 📸 Getty Images pic.twitter.com/XGdEaKe72D — Velon CC (@VelonCC) September 18, 2024
An amazing record with Team Visma | Lease a Bike so far 🏆
Wout van Aert, 30, has signed a contract that will keep him with the Dutch team to the end of his career.
📸 Getty Images pic.twitter.com/XGdEaKe72D
— Velon CC (@VelonCC) September 18, 2024
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER